O cometă descoperită recent va putea fi văzută cu ochiul liber începând de joi, 12 ianuarie

CoolNews, NEWS
share

O cometă care vizitează sistemul nostru solar o dată la 50 de mii de ani își va face apariția pe cerul nopții, începând de joi, 12 ianuarie. Spre finalul acestei luni, va putea fi vizibilă și cu ochiul liber și va deveni verde, după trecerea în jurul Soarelui.

Denumită C/2022 E3 (ZTF), cometa are o orbită atât de lungă pentru că trece prin zonele exterioare ale sistemului solar.

A fost descoperită pe 2 martie 2022 de astronomii de la Observatorul Palomar din San Diego, California, iar NASA a confirmat apoi că, din 12 ianuarie 2023, ea se va apropia de Soare, devenind vizibilă din emisfera nordică, pentru început cu telescoape sau chiar cu binoclul.

Potrivit EarthSky, cometa va putea fi găsită înainte de miezul nopții de joi spre nord-est, aproape de linia orizontului și, pe măsură ce se va apropia de Pământ, ar putea deveni vizibilă și cu ochiul liber, seara, în apropierea stelei Polaris (popular numită și Steaua Nordului).

Cometa va trece apoi în jurul Soarelui, fapt ce va provoca o sublimare (trecere din stare solidă direct în stare gazoasă) a nebuloasei de gheață din jurul nucleului său, ceea ce îi va da o strălucire verzuie. Cea mai apropiată trecere față de Pământ va fi între 1 februarie și 2 februarie, la aproximativ 42 de milioane de kilometri (de peste o sută de ori distanța dintre Pământ și Lună), fiind vizibilă și din emisfera sudică.

 

sursa foto: Shutterstock