Ucraina a inaugurat, miercuri, un nou sarcofag care are rolul limitării răspândirii prafului radioactiv rezultat în urma accidentului nuclear produs în anul 1986 la Centrala de la Cernobîl.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a inaugurat „noua structură de izolare” radioactivă construită în zona Reactorului 4 al Centralei nucleare de la Cernobîl.
Sarcofagul a costat 1,5 miliarde de euro, iar lucrările au durat nouă ani. Structura mobilă, considerată cea mai mare din lume, are lungimea de 257 de metri şi greutatea de 36.000 de tone.