naD lansează noua lui piesă, „Judecat”

CoolNews, Muzică
share

Dan, cunoscut ca artistul din spatele proiectului naD, lansează astăzi noua lui melodie, „Judecat”, care cu siguranță va rezona cu toți cei care se confruntă cu presiunea de a se conforma așteptărilor societății. Piesa abordează teme profunde, precum lupta pentru autenticitate, frica de a fi judecat și dorința de a-ți găsi propriul drum în viață. Cu versuri introspective și o melodie captivantă, „Judecat” invită ascultătorii să reflecteze asupra propriei călătorii interioare și să îmbrățișeze imperfecțiunile ca parte a dezvoltării personale. Descoperă mesajul noii melodii în videoclipul lansat astăzi.


„Judecat este piesa în care mă regăsesc nu doar ca artist, ci și ca persoană obișnuită. Este despre căutarea unui loc în lume, un refugiu, și, într-un mod paradoxal, o iluzie spre care tindem fiecare. Este o melodie care îmbină auto-judecarea cu judecata celor din jur. Pe scurt, reprezintă un vis pe care, deși drumul este deja bine bătut, rămâne totuși posibil.”,
explică el.

Piesa a fost compusă de Dan, alături de Gabriel Huiban. Videoclipul a fost filmat în decursul unei zile, într-o locație din București, fiind regizat de Gabriel Huiban, alături de Lazăr Cercel și Daniel Cristea, în rolul de director de imagine. Videoclipul explorează momente de introspecție profundă, în care naD și alte câteva persoane, toți aflați la o masă, se confruntă cu propriile temeri și limitări. Fiecare dintre ei pare prins într-un conflict interior, căutând un loc în care să poată fi cu adevărat ei înșiși, fără să fie constrânși de așteptările societății sau de teama de a fi judecați.

Dan este artistul din spatele proiectului naD, un proiect muzical care reflectă pasiunea și dedicația sa profundă. Piesa „Judecat” și cea lansată anterior, „Lumea văzută de jos”, marchează un nou început în cariera sa muzicală, după participarea la emisiunea Vocea României, sezonul 10, difuzat în anul 2022, în cadrul căruia l-a avut ca mentor pe Denis, cunoscut pentru proiectul The Motans. Originar din Chișinău, Republica Moldova, Dan își propune să cucerească cele mai mari scene cu muzica sa unică.

Participarea sa în emisiunea Vocea României i-a oferit oportunitatea de a-și schimba viața și de a influența pozitiv viețile altora prin muzica sa. „După participarea în show-ul Vocea României, am șansa să schimb viața oamenilor și propria viață. Dacă vrei să mă cunoști mai bine, ascultă-mi muzica și simte mesajul”, este ceea ce transmite Dan publicului.

Planurile sale de viitor includ o serie de proiecte la care lucrează intens în studio, cu scopul de a lansa cât mai multe piese în perioada următoare.

Articole similare

[BREAKFAST] Un tată din Florida, judecat aspru pentru modul în care și-a pedepsit fiul

Un tată din Florida a stârnit furie din cauza modului în care și-a pedepsit fiul când a descoperit c...

Tensiuni în lumea muzicii. A$AP Rocky va fi judecat pentru atac armat

Rapperul american A$AP Rocky, soțul Rihannei, urmează să fie judecat pentru că şi-a împuşcat un fost...