Grand Cinema & More va găzdui pentru o singură seară, pe 12 iulie, în Sala Epika, transmisiunea concertului Muse – Drones World Tour, încununarea celui mai recent album al trupei britanice de rock.
Filmul urmărește întregul turneu de promovare al ultimului album Muse, ”Drones”, oferind filmări unice din timpul mai multor concerte și filmări exclusive pentru publicul din cinematografe.
Promovarea celui mai recent album Muse, al șaptelea din istoria formației, a reprezentat și unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale trupei. În total, în perioada 2015 – 2016, trupa a susținut peste 130 de concerte în jurul lumii, într-o serie de spectacole care au trecut dincolo de scenă.
Cunoscuți nu doar pentru numeroasele influențe care le-au definit de-a lungul anilor stilul, dar și pentru producțiile scenice impresionante, Muse a avut ca sursă de inspirație pentru turneul Drones World Tour, albumul-concept cu același nume – ”Drones”.
Proiecții LED și laser au dublat ritmul celor mai cunoscute piese ale formației, “Psycho”, “Madness”, “Uprising”, “Plug in Baby” și “Supermassive Black Hole”, iar drone au zburat deasupra scenei pe parcursul concertelor.
Numit de către The New York Times, „o anticipare constantă, în care fiecărui moment îi este urmat altul, încă și mai intens”, turneul este demonstrația de talent și spectacol a unei trupe care a câștigat numeroase premii și nominalizări, printre care și două premii Grammy.
Filmările care documentează turneul aduc experiența din fața scenei mai aproape, la fel de realist, și de publicul din cinematografe, fiind completate de interviuri în exclusivitate cu membrii trupei.
Concertul va putea fi urmărit la Grand Cinema & More, în sala Epika, dar și în cinematografele partenere din București și din țară, pentru care Grand Cinema & More este distribuitor: Cinema Florin Piersic, Cluj; Cinema Trivale, Pitești; Happy Cinema din București, Buzău și Focșani; CineGlobe din București și Botoșani, respectiv Cinema Ateneu, Iași.