Morgan Freeman neagă că ar fi abuzat femei

Celebrități, CoolNews
share

Morgan Freeman declară că îi place să complimenteze oameni pentru a-i face să se simtă în largul lor, dar că nu a abuzat sexual nicio femeie.

Actorul luptă împotriva acuzațiilor ce i s-ar fi adus de către mai multe femei într-un reportaj CNN.

„Nu e drept să egalezi incidente odioase de abuz sexual cu câteva complimente în simțul umorului”, a declarat Morgan Freeman.

Compania Visa a oprit fiecare reclamă în care era folosită vocea actorului, asta după ce reportajul de la CNN în care mai mulți producători declară că au fost abuzați de femei a făcut ravagii pe internet.

„Recunosc că sunt o persoană care încearcă să facă atât femeile, cât și bărbații să se simtă apreciați și în largul lor atunci când sunt în jurul meu. Ca parte a acestui lucru, încerc adesea să glumesc și să le complimentez pe femei în modul pe care eu îl credeam a fi deschis și plin de umor. În mod clar, nu a ieșit mereu așa cum am vrut.”, a mai declarat Morgan Freeman, negând că ar fi abuzat vreo femeie.

Articole similare

Demi Lovato spune că a fost agresată sexual de traficantul său de droguri

În vârstă de 28 de ani, cântăreața Demi Lovato face obiectul unei noi serii de documentare numită "D...

Vedeta din serialul ''Westworld'', Evan Rachel Wood, îl acuză pe Marilyn Manson că a supus-o abuzuri...

Un nou scandal de abuz sexual în lumea artiștilor de peste ocean. Vedeta din serialul ''Westworld...

Morgan Freeman, pentru purtătorii de măști de protecție: "You Have My Respect" - VIDEO

“Mask Up America” este numele unei campanii pornite în SUA pentru a purta măști de protecție. Printr...