”Mona Lisa” (Gioconda), celebrul tablou semnat de Leonardo da Vinci, a revenit luni în amplasamentul său obişnuit din muzeul Luvru, într-o sală renovată şi reamenajată pentru a permite un flux mai bun de vizitatori, a anunţat muzeul, potrivit Agerpress.ro.
După lucrări de renovare care au durat două luni, celebra creaţie a lui Leonardo da Vinci, pe care vin să o admire milioane de turişti din lumea întreagă, se află din nou instalată în faţa celui mai mare tablou din muzeu, ”Nunta din Cana”, de Paolo Veronese.
Tabloul maestrului toscan a fost transportat din Galeria Medicis, unde fusese adus din cauza lucrărilor de renovare, în Salle des Etats, la adăpost de privirile curioşilor şi cu cele mai mari măsuri de precauţie.
”Mona Lisa” va putea fi admirată începând de luni în spatele unui geam dintr-o sticlă cu un grad mai mare de transparenţă, exact în locul unde era expusă anterior.