“Mhm Aha” – piesa cu care Mario și Lazy Ed aprind din nou atmosfera

CoolNews, Muzică
share

Mario și Lazy Ed se întorc cu forțe proaspete și cu o piesă care promite să ridice din nou vibe-ul la maximum – “Mhm Aha”. După ce varianta live a făcut furori și a strâns aplauze la scenă deschisă, iar fragmentul postat pe TikTok a fost preluat și fredonat peste tot, era clar că trebuia să vină și lansarea oficială.

“Mhm Aha” e genul de piesă care îți intră în cap de la primul play: refren catchy, beat care te mișcă instant și energie cât să-ți facă ziua mai bună. Are puțin din vibe-ul urban care îi caracterizează pe Mario și Lazy Ed, dar și acel sound fresh care merge perfect la o petrecere, în mașină sau chiar când ai chef să-ți dai un boost de energie. Enjoy!

Piesa a fost scrisă de Mario și Lazy Ed și produsă de Alex Cotoi.

Cântăreț și compozitor, Mario (aka Mario Fresh) este cel mai influent artist crossover de R&B/Pop din România, colaborând cu nume mari precum Mohamed Ramadan, Smiley și Andra. A cucerit publicul în 2014 cu single-ul „Am rămas cu gândul la tine”, featuring Alex Velea, considerat debutul său oficial. În 2022, piesa „Necesar”, featuring Renvtø, a strâns peste 80 de milioane de stream-uri și a fost #1 în topurile românești timp de peste 6 luni, generând provocări de dans pe rețelele sociale. La nivel internațional, „Necesar”* a fost #1 în 10 țări și a intrat în 114 topuri globale.

Mario și-a început cariera devreme, participând la competiții vocale și emisiuni precum Românii au talent. Din 2014, a lansat hituri precum „Solo”, „Brațe străine”, featuring Andra, „Caliente” și „Săracă inima mea”. Cu o credință fermă în potențialul său, Mario a devenit artistul #1 din România timp de peste 3 luni, fiind unul dintre cei mai longevivi artiști în topurile românești.

În 2022, a încheiat anul ca cel mai ascultat artist din România, cu single-uri precum „Umbre”, featuring Connect-R, și „Inimă stai”, featuring Renvtø și Johny Romano. În 2023, a lansat „Ai fost” alături de Alina Eremia, care a ajuns rapid #1 pe YouTube și cea mai ascultată piesă a anului, și „Nécessaire”, featuring Mohamed Ramadan. În 2024, artistul a lansat EP-ul “red.”, mult așteptata piesă “BROKOTO”, featuring Renvtø, dar și ,,Nu plânge”, care a ajuns până în topul celor mai difuzate piese de la radio. Anul acesta, artistul și-a încântat fanii cu piese precum ,,Gloria” sau ,,Ultima”, dar și cu concertul special, FANTASTIC, singurul concert ladies only din România. Cel mai recent single al său, “Low”, a ajuns rapid la inimile fanilor, dar și în trending-ul YouTube.

Lazy Ed a intrat în atenția publicului odată cu colaborarea cu Mario pentru piesa „Îmi place când”, care se menține de șapte săptămâni în topurile radio și a urcat până pe locul #2. Imediat după, au lansat „AiAiAi”, o piesă care a cucerit rapid publicul și a făcut ravagii pe toate platformele.

În spatele acestor reușite stă un artist cu o poveste autentică. Drumul lui în muzică a început la doar 14 ani, odată cu mutarea în Italia, unde a pășit pentru prima dată într-un studio de înregistrări. Un freestyle postat pe YouTube a fost momentul de cotitură ce l-a determinat să își ia pasiunea în serios. Inspirat de artiști precum Puya sau Alex Velea, a ajuns mai târziu să colaboreze cu acesta din urmă în cadrul Golden Gang – o experiență care i-a consolidat direcția muzicală și i-a deschis noi orizonturi.

Sound-ul său, cu influențe R&B și hip-hop, se distinge prin emoție, vibe actual și versuri sincere. Ca songwriter, a contribuit la piese precum „Dau Moda”, „Arde-mă, baby” și altele din zona urban-pop. Una dintre cele mai apreciate creații personale este „Cu ea”, o melodie încărcată de emoție, inspirată dintr-o poveste reală.

Articole similare

Lazy Ed, interviu exclusiv pentru Virgin Radio Romania

Lazy Ed a început să scrie versuri pe la 14 ani, imediat după ce s-a mutat în Italia. Muzica a fost ...

„Idem” – Mario se reinventează și lasă jocurile în urmă

Mario Fresh își schimbă semnătura artistică și, odată cu lansarea piesei „Idem”, se semnează simplu ...

VIDEO: Mario lansează „Adu-mi Soarele”

Luna martie este plină de surprize, iar Mario a călătorit până pe Lună în cel mai nou clip al său și...