În noua mega producție marca Disney „Mary Poppins Returns / Mary Poppins Revine”, un musical original care țese noi aventuri pentru celebra dădacă, Mary Poppins e gata să ofere o mână de ajutor tinerei generații a familiei Banks, care se confruntă cu o pierdere personală grea.
Filmul „Mary Poppins Returns” este distribuit de Forum Film România şi a avut premiera la cinema pe 21 decembrie 2018, în variantă subtitrată și dublată.
O poveste nou-nouță
În Londra de după Marea Criză (atunci când cărțile au fost scrise), Michael Banks (interpretat de Ben Whishaw), acum un adult care are propria familie, lucrează temporar pentru o bancă londoneză, aceeași la care au lucrat și tatăl, și bunicul lui. Locuiește cu cei trei copii ai săi, Annabel (Pixie Davies), John (Nathanael Saleh) și Georgie (Joel Dawson), însă vremurile sunt grele. Banii lipsesc, ca urmare a crizei financiare, iar stresul este inevitabil. O tragedie personală lovește din plin familia Banks: moartea soției lui Michael.
Casa este în degringoladă, în ciuda eforturilor menajerei. Sora lui, Jane (Emily Mortimer), dă o mână de ajutor ori de câte ori poate, însă e prea des ocupată cu campaniile destinate muncitorilor exploatați. Copiii sunt obligați să se maturizeze prea devreme, să își asume prea multe responsabilități pentru vârsta lor, ceea ce face ca bucuria copilăriei și entuziasmul ludic să dispară din viețile lor.
În plus, relația lui Michael cu propriii copii se deteriorează pe zi ce trece, iar lichidatorul băncii, Mr. Wilkins (Colin Firth), dă târcoale casei, amenințând cu începrea procedurilor de executare pentru neplata creditului.
Totul se schimbă, însă, odată cu apariția celei mai bune dădace din lume, Mary Poppins (Emily Blunt), ale cărei talente unice transformă orice treabă domestică într-o aventură fantastică. Uimitor, deși timpul a trecut, Mary Poppins e la fel de tânără ca atunci când Michael Banks era copil.
Cu ajutorul unui bun prieten, Jack (Lin-Manuel Miranda), Mary Poppins îi atrage pe copiii familiei Banks în aventuri de neuitat și îi introduce în lumea excentrică a lui Topsy (Meryl Streep), verișoara ei, reinstaurând râsul, dragostea și optimismul în casa familiei.
Când orice e posibil
„Mary Poppins a fost primul film pe care l-am văzut în copilărie și mi-a deschis mintea, m-a învățat să iubesc filmele, mai ales musicalurile și aventura. Am fost copleșit când Disney mi-a cerut să duc mai departe pe marele ecran aventurile semnate de P.L. Travers. A fost unul dintre visurile mele să concep un musical original plecând de la filmul clasic al copilăriei mele”, spune regizorul Rob Marshall.
Cu o vastă expriență în producerea și regizarea musicalurilor, Marshall este văzut de colegii de platou despre un vizionar care știe să îmbine clasicul cu modernul și să aducă la viață o poveste minunată. „Rob Marshall este foarte meticulos în abordarea sa, transformă fiecare cadru și scenă într-un număr splendid de musical, le dă viață actorilor așa cum nimeni nu o mai face”, afirmă producătorul Marc Platt.
Scriitoarea P.L. Travers a creat personajul Mary Poppins pentru prima dată în 1934, iar în următorii 50 de ani a publicat încă șapte cărți care au țesut nenumărate aventuri în jurul poveștii originale a celebrei dădace.
„E clar că sunt multe povești posibile de spus, iar după ce am terminat de citit toate cărțile, am decis să facem un film cu totul altfel. Astfel, în centrul noii povești din film stă tema recurentă a lui Travers că, pe măsură ce îmbătrânim, devenim cinici și nu mai putem privi viața cu ochii de copii”, spune regizorul.
Scenariul semnat de David Magee plasează acțiunea la 24 de ani distanță de la acțiunea primului film, în care Michael și Jane erau copii. Acum cei doi sunt adulți, iar acest nou musical este despre cum să depășești un moment dificil și să regăsești bucuria într-o perioadă foarte grea.
„Am păstrat esența operei lui Travers, continuând moștenirea lumilor minunate pe care el ni le-a lăsat și, în același timp, ne-am imaginat o poveste nou-nouță, cu muzică originală, pe care am făcut-o accesibilă publicului de toate vârstele”, mai spune Rob Marshall.
De la bun început Emily Blunt a fost alegerea echipei de producție pentru rolul protagonistei. Actrița a acceptat imediat și spune că a fost flatată că a primit acest rol. „Am avut ceva emoții, mai ales că personajul din primul film este atât de înrădăcinat în mintea fanilor lui Mary Poppins. Mi-am pus întrebarea cum voi reuși să îmi apropii personajul și m-am aruncat direct în cărțile lui Travers pentru a-mi găsi propria voce”, afirmă Emily Blunt.
„Rob Marshall mi-a prezentat noul personaj într-un mod care m-a entuziasmat teribil: Mary Poppins avea un plan enigmatic, dar era și foarte elegantă și amuzantă. Am privit-o drept o persoană un pic mai severă și am suprapus imaginea aceasta peste sentimentul de confort pe care l-am avut în copilărie, la prima întâlnire cu ea. Iubesc felul în care poate să zboare și să îndrepte lucrurile când totul merge prost”, mai spune actrița.
„Emily a creat propria versiune a personajului, într-un mod cu totul unic și special, care pleacă de la felul în care e oglindită Mary Poppins în cărți”, spune Marshall, care adaugă că Emily Blunt este foarte amuzantă și caldă, ceea ce o face o actriță excepțională, care poate să cânte și să danseze minunat.
Mary Poppins n-ar putea face minuni fără ajutorul unui drag prieten, Jack, interpretat magistral de Lin-Manuel Miranda. „Miranda aduce atâta bucurie în film. Toată lumea știe că e un compozitor minunat și un scriitor foarte talentat, însă puțini știu ce actor extraordinar și ce cântăreț și dansator priceput e”, spune regizorul.
„Personajul meu este cu totul magic. Jack are grijă de luminile din Londra, e cel care le aprinde seară de seară și le stinge la răsăritul soarelui, dar e și cel care pornește într-o aventură incredibilă alături de Mary Poppins, aducând lumină tuturor celor din jurul lui”, explică Miranda.
O mega producție
Producătorii au ales să filmeze în diverse locuri din Londra, tocmai pentru a da filmului acea notă aparte de realism. Printre punctele cheie unde au fost montate platourile de filmare se numără și catedrala Sf. Paul, Palatul Buckingham, Turnul Londrei, celebrele străzi Cowley și King Charles, bursa londoneză etc.
Fiecare colț în care s-a filmat a necesitat montarea de lumini speciale care să complimenteze atmosfera filmului. Nu întâmplător, piesa de deschidere din musical se numește „Sub cerul londonez” și, deși vremurile sunt tulburi, melodia în sine este o scrisoare de dragoste despre oraș. A fost nevoie de numeroase ore de documentare pentru a crea atmosfera specifică Londrei anilor ’30, iar munca asiduă se vede în amplele decoruri folosite pentru a crea, de exemplu, aleea Cherry Tree (a durat 18 săptămâni să fie gata), magazinul lui Topsy (care a presupus o muncă de șapte luni) sau interiorul casei Banks și enormul parc abandonat.
Nici munca la cele 448 de costume originale din musical nu a fost mai ușoară. Multipremiatul designer de costume Sandy Powell a muncit peste nouă luni la ele, cu ajutorul a numeroși croitori, pictori, designeri etc. „Nu există nimeni mai talentat ca Sandy Powell. Înțelege personajele, povestea și are o intuiție fabuloasă când vine vorba de culori și modele, și o imaginație pe măsură”, spune producătorul Marc Platt.
Un alt element de producție care face filmul cu totul special este faptul că regizorul Rob Marshall a apelat la peste 70 de animatori pe care i-a recrutat special ca să creeze animații 2D, potrivite să redea acea nostalgie specifică primului film. Astăzi animațiile 2D sunt considerate o formă clasică de artă, iar designerii implicați în proiect au petrecut peste 16 luni să creeze toate animațiile din film.