Mark Stam revine în forță cu un pariu pe sensibilitate

CoolNews, Muzică
share

După doi ani de absență muzicală, Mark Stam își pregătește revenirea pe scenă cu o piesă semnătură.

Chiar dacă timp de doi ani Mark Stam nu a mai lansat nicio piesă, vocea, ritmul și mai ales sensibilitatea sa rămân inconfundabile. Oricine va asculta primele acorduri ale piesei „Flori” va recunoaște semnătura Mark Stam. Artistul complet este, așa cum spune singur „în cea mai bună formă a lui de până acum”.

Piesa „Flori”, cântată împreună cu Adda, ascunde între liniile delicate o putere brută, aproape viscerală, întocmai ca dragostea la început de drum.

Vocea Addei se îmbină perfect cu cea a lui Mark, energiile lor fiind materializate în dansul celor două personaje din clip.
Despre piesa „Flori” Mark spune: „Au trecut mai mult de 4 ani de la primul draft, au fost făcute zeci de ajustări, unele mai micuțe altele mai extreme, ca într-un final să ajungă în forma de acum. Această piesă nu e despre o persoană sau o situație anume, e o culegere de emoții, stări și cuvinte trăite de mine și de cei dragi mie, însă de astăzi vă aparține vouă în totalitate. Îmi doresc ca inimile voastre să bată în sincron cu piesa asta!

Tindem să fim fericiți, să trăim cât mai multe momente pozitive și frumoase, însă nu trebuie  ignorate și sentimentele opuse, dezamagirea, durerea, tradarea; ele ne cioplesc personalitatea și ne maturizează ca suflete. Fără întuneric n-am aprecia lumina, fără tristețe n-am aprecia fericirea, echilibrul necesită ambele extreme.

Și sper să simțiți și voi munca enormă din spate și sentimentele vii și pure care au fost investite în această melodie.

Cortina a fost trasă, începe show-ul. Să plouă cu emoții și petale.”

Piesa este o producție HaHaHa Production. De muzică s-au ocupat Mark Stam, Radu Duminică, Lucian Nagy. Textul este scris de Mark Stam, iar producția și mix-ul a fost făcută de Radu Duminică și Lucian Nagy.

Articole similare

ADDA a lansat astăzi episodul numărul patru din „Stările ADDEI, Vol 4”: „Iartă-mă”

Fie că ai fredonat  „Îți arăt că pot”, „Nu plânge, Ana”, „Lupii”, „Arde” sau „De dorul tău” - toate ...

Alessiah și Mark Stam lansează remake-ul piesei „De ce plâng chitarele?”

Fie că ai fredonat „De ce plâng chitarele” sau ai ascultat piesa vara, la plajă, cu siguranță ai înc...

ADDA lansează "Tu, Omule" - episodul III de pe albumul „Stările Addei, vol. 4”

Fie că ai fredonat  „Îți arăt că pot”, „Nu plânge, Ana”, „Lupii”, „Arde” sau „De dorul tău” - toate ...