Logitech face etichetele mult mai explicite

Tech
share

Prin mișcarea comunicată azi, Logitech devine prima companie de produse electronice care le va oferi consumatorilor informații detaliate despre impactul produselor din portofoliul său asupra mediului înconjurător. Concret, va furniza o etichetare detaliată a impactului emisiilor de carbon pe ambalajele produselor din întregul portofoliu.

Impactul carbonului este o măsurare cuantificabilă recunoscută, aliniată eforturilor de acțiune climatică. Logitech a dezvoltat de-a lungul mai multor ani o modalitate de analiză a ciclului de viață (LCA) care reflectă impactul de carbon al unui produs de-a lungul unui ciclu de viață, de la materiile prime până la fabricație, distribuție, utilizarea produsului de către consumatori și, în final, închiderea ciclului. Aplicarea instrumentelor LCA și a expertizei de proiectare permit companiei să analizeze impactul de carbon, toxicitatea și circularitatea diferitelor produse și materiale de ambalare.

Pentru a sprijini integritatea calculelor interne, Logitech va lucra cu terți renumiți în domeniu precum Natural Capital Partners, iPoint Group și un verificator independent pentru a analiza și valida critic impactul de carbon la nivel de produs la standardele de certificare DEKRA. Logitech comunică în mod voluntar informații despre amprenta de carbon a produsului și va oferi acces online la metodologia și protocolul aplicat, respectând cuantificarea și comunicarea amprentei de carbon sau standardele de etichetare prezentate de ISO 14067 și ISO 14026.

Articole similare

TOP 10 cele mai urmărite seriale și filme în România pe Netflix

Toate autoritățile ne recomandă să stăm în casă și să evităm pe cât de mulțimile, așa că Netflix și ...

Cele mai funny instrucțiuni de pe etichetele produselor

Unii producători de produse se folosesc de etichete pentru a atrage atenția, și cum să faci asta mai...