În timp ce melodia „Mi Loca”, alături de Steve Ant, ocupă primele locuri în topurile muzicale și a fost trei săptămâni la rând pe primul loc în topul celor mai căutate melodii din România, conform topului Shazam, Liviu Teodorescu a revenit cu un nou single solo – „Mă arunc”.
Track-ul este compus integral de către Liviu, în studioul său propriu – LiTe Music, iar pentru mix&master a colaborat cu EpicJulius. „Mă arunc” beneficiază și de un videoclip, realizat de către Silviu Crăciun și filmat pe parcursul a două zile în unele dintre cele mai frumoase zone că peisaje de munte din România.
„Uneori îmi vine să plec singur pe munți și să mă gândesc la ale mele. Alteori stau singur și descopăr în mine o iubire mare, care nu are nevoie să-și găsească corespondent în nimeni și nimic, ea este, pur și simplu. Cam despre asta e piesa asta și clipul, despre introspecție, iubire pentru ea, pentru oameni, pentru Dumnezeu, nici eu nu știu despre ce fel de iubire, pentru că au curs, pur și simplu, prin mine versurile și muzică. E despre iubire universală. Asta e o piesă din aia de îmi place mie mult. Sper că și vouă!”, a declarat Liviu.
Liviu Teodorescu este una dintre cele mai bune voci masculine din România, piesele lui au milioane de vizualizări pe YouTube. Artist și compozitor, Liviu Teodorescu s-a lansat în industria muzicală odată cu apariția în cadrul emisiunii concurs „Vocea României”. De atunci a lansat numeroase hit-uri și are propriul studio de producție muzicală, LiTE Music. „Fanele”, „Ești Piesă”, “Obsesie”, “Lista de Păcate” sau „Ascultă” sunt doar câteva dintre piesele care au strâns milioane de vizualizări pe YouTube sau ascultări pe platformele de streaming.