Lino Golden, accident cu mașina proaspăt colantată. A fost transportat la spital

Celebrități, CoolNews, NEWS
share

Lino Golden, unul dintre cei mai apreciați artiști ai momentului, a fost trasnportat la Spitalul Universitar din capitală, în urma unui accident în care a fost implicat. Din primele sale declarații, mașina avariată fusese colantată cu foarte puțin timp înainte. 

Din primele informații, un tânăr de 26 ani, aflat la volanul unui autoturism BMW, care se deplasa în zona rondului Antiaeriană, nu a acordat prioritate de trecere tramvaiului. In urma impactului, conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Universitar.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Polițiștii rutieri efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier”, conform infotraficromania.ro

Lino Golden a postat o poză pe rețelele de socializare chiar din spital, însoțită de textul „sunt ok”. Cu toate acestea, artistul poartă un guler cervical.

 

sursa foto: Facebook Tudorie Aurel Marian / Instagram Lino Golden

 

Articole similare

Trenuri de epocă în gară: România primește garnituri vechi de peste 30 de ani din Luxemburg

România se reînnoiește... cu pensionarea altora. Patru trenuri vechi de peste 30 de ani, scoase rece...

[BREAKFAST] Saci menajeri pentru plată la timp: metoda inedită a unei asociații de proprietari din B...

O asociație de proprietari din Sectorul 6 al Capitalei a devenit virală pe rețelele de socializare d...

[BREAKFAST] Bucureștiul, unul dintre cele mai zgomotoase orașe din Europa: Soluții pentru un mediu m...

Bucureștiul este un oraș extrem de zgomotos, conform experților care au realizat așa-numitele „hărți...