Astăzi o sărbătorim pe focoasa Jennifer Lopez, care a reușit să arate lumii cum talentul și sex-appeal-ul pot transforma o fată simplă din Bronx în diva latino a anilor 2000.
Nici nu mai contează câți ani face pentru că arată de 20. Și nu numai că arată incredibil de bine, ci se și simte extraordinar. Se vede foarte bine în noul videoclip „Ni Tú Ni Yo” , lansat împreună cu Gente De Zona.
Newyorkeza cu origini hispanice a răsturnat tiparele de frumusețe anorexică și a făcut din șoldurile ei mari și din posteriorul bombat un trend printre adolescentele din toată lumea.
Povestea de succes a lui J.LO nu începe cu muzica, așa cum te-ai aștepta, ci cu dansul și actoria. Artista, născută în celebrul cartier newyorkez Bronx din părinți portoricani, a simțit că trebuie să-și urmeze visul, așa că la 18 ani, după o ceartă cu mama ei, a dormit o perioadă în studioul de dans unde se pregătea.
Atmosfera de acolo i-a dat și mai multă energie, iar după mai multe contracte ca dansatoare a prins-o magia Hollywood-ului, unde, în scurt timp, a devenit una dintre cele mai căutate actrițe. Îți aduc aminte doar de câteva producții, gen: ”Trenul cu bani”, ”Eu cu cine mă mărit”, ”Selena”, „Anaconda”.
În muzică, J.LO a dat lovitura cu mega hit-ul „If you had my love”, piesă care a cucerit topurile din toată lumea. În Billboard 200 a fost locul întâi timp de 32 de săptămâni.
Sângele ei fierbinte a adus-o mereu pe prima pagină a revistelor în povești despre amoruri cu năbădăi care au iscat bârfe, scandaluri, nunți cu fast, dar și divorțuri. Cel mai mediatizat a fost mariajul cu Marc Anthony, cu care are doi copii gemeni.
Apropo, J.LO face azi 48 de ani! Can you believe that?