Așteptarea a luat sfârșit! Avem sezon nou din serialul „La Casa de Papel”, dar din păcate este și ultimul. Cu o producție începută în 2020, trecută printr-o pandemie și cu tot felul de probleme rezolvate în ultimul moment, iată că a venit momentul să o spunem și pe asta: prima parte din cel de-al 5-lea sezon al serialului „La Casa de Papel” apare vineri, 3 septembrie!
Nu ai văzut serialul? Încă nu e târziu să te apuci de el. De vineri e posibil să apară spoilere pe internet, deci e mai bine să treci prin el de acum. Dacă nu te-am convins nici așa, fii atent la cifrele astea:
6000 de lingouri de aur au fost produse ca recuzită pentru serie, în timp ce un milion de bancnote de 50 Euro au fost tipărite pentru a fi aruncate pe străzile din Madrid. În toate cele 41 de episoade, aceste bogății au fost disputate folosind 275 de arme diferite. Aceste arme se adaugă celor 150 de muniții pe care Gandía le păstrează în arsenalul său privat de la Banca Spaniei, iar filmările au avut loc în Spania, Thailanda, Danemarca, Panama, Portugalia, Italia și Regatul Unit.
Pe parcursul celor cinci sezoane au fost folosite peste 600 de salopete roșii, dar, în ciuda uniformității lor, costumele din La Casa de Papel (Fabrica de bani) sunt departe de a fi plictisitoare. „Proiectarea garderobei La Casa de Papel este o experiență bogată, deoarece fiecare personaj este diferit. A fost o mare provocare să îmbrac toate personajele individual și apoi din nou ca grup, cu acea salopetă roșie iconică,” spune Carlos Diez, responsabil cu designul costumelor seriei.
Dacă nu-ți mai amintești exact cum s-a încheiat cel de-al patrulea sezon, îți lăsăm mai jos o scurtă rememorare a ultimelor minute alături de „salopetele roșii”:
„Banda este închisă în Banca Națională a Spaniei de peste 100 de ore. Membrii grupului au reușit să o salveze pe Lisabona, dar, după pierderea unuia dintre coechipieri, îi așteaptă unul dintre momentele lor cele mai întunecate. Profesorul a fost capturat de Sierra și, pentru prima dată, nu are un plan de evadare. Tocmai când pare că nimic altceva nu mai are cum să meargă prost, în fața lor apare un dușman mai puternic decât toți ceilalți întâlniți până atunci, și anume armata. Se apropie sfârșitul celui mai mare jaf din istorie, care este pe cale să se transforme într-un adevărat război.”
La Casa de Papel / Money Heist is finally coming back!
Part 5: Volume 1 premieres September 3
Part 5: Volume 2 premieres December 3 pic.twitter.com/kHQfVhw84F— Netflix (@netflix) May 24, 2021
Sezonul 5 al serialului „La Casa de Papel” este împărțit în două părți. Volumul 1 apare pe 3 septembrie, iar Volumul 2 apare pe 3 decembrie.