Kate Winslet a refuzat să i se editeze grăsimea de pe burtă într-o secvență de sex din „Crima din Easttown”

Celebrități, CoolNews
share

Are 45 de ani, e celebră și refuză să își ascundă vârsta, chiar și atunci când regizorul din filmul în care joacă îi spune că poate să editeze pe calculator scena în care i se văd formele prea rotunde.

Este vorba despre actrița Kate Winslet.

Ea joacă în rolul principal în mini-seria „Crima din Easttown” și a mărturisit că a spus un NU categoric în momentul în care regizorul Craig Zobel i-a propus să îi ascundă grăsimea de pe burtă într-o scenă de amor, dintr-un episod, potrivit The Guardian.

Craig Zobel ar fi vrut ca filmul să îi prezinte trupul într-o lumină mai favorabilă, însă actrița i-a spus să nici nu îndrăznească să facă asta.

Mai mult, aceasta a întors afișul de două ori, pentru că îi erau scoase ridurile din jurul ochilor printr-un program de editare pe calculator:

Le-am spus: Băieți, știu câte riduri am în jurul ochilor, vă rog să le puneți pe toate la loc„, a mai povestit actrița de 45 de ani.

L-am întrebat și pe soțul meu: E ok? E în regulă să joc o femeie la vârsta a doua, care e bunică și care are obiceiul de a avea aventuri de o noapte? Și mi-a răspuns: Kate, e nemaipomenit„.

Kate Winslet a mai adăugat despre personajul ei:

E o femeie complet funcțională, plină de defecte, cu un corp și figură care se mișcă în concordanță cu vârsta ei, cu stilul de viață și cu locul de unde vine. Cred că ne-a lipsit lucrul ăsta.

Articole similare

VIDEO Un deținut a protestat în fața închisorii pentru că a fost eliberat

Marți seară, în fața Penitenciarului Găești, un deținut proaspăt eliberat a refuzat să părăsească pu...

Marți noapte, cel mai puternic cutremur în România de la începutul anului

Un cutremur cu magnitudinea 4,7 pe scara Richter s-a produs la jumătate de oră după miezul nopții în...

Trend lansat de Will Smith: Bărbați care se dezbracă pe net și își acceptă corpul

Will Smith se dezbracă de inhibiții și de.. haine și reușește să convingă bărbați din lumea întreagă...