Sincer, nici nu mai știi ce să crezi. Dacă acum câțiva ani ne minunam de ce promiteau oamenii de știință sau oamenii de afaceri că vor inventa, astăzi se pare că le avem cu toții pe masă, în buzunare, pe la birou sau prin baie. Tot felul de gadgeturi despre care credeam că sunt doar fantezii, dar iată că au ajuns să fie reale.
Dacă acum câțiva ani începuse să se discute vehement despre colonizarea altor planete și despre cum vom locui pe Marte în câțiva ani, zilele astea Jeff Bezos zice că vom reveni pe Terra doar în vacanțe.
Pentru cine nu îl cunoaște, Jeff Bezos este fondatorul și fostul CEO Amazon, unul dintre cei mai bogați oameni ai planetei (Terra, ca să fim specifici), iar anul acesta a zburat până în spațiu, într-o cursă ce a durat vreo 10 minute. Cam cât ai face de la Victoriei la Unirii cu metroul, în zilele bune.
Recent, a declarat că el crede că împreună cu ceilalți miliardari ai Terrei, va reuși să găsească o soluție pentru ca noi toți să devenim prima generație interplanetară.
″În timp, milioane de oameni se vor muta de pe Pământ în spaţiu. Aceasta este viziunea Blue Origin – cu milioane de oameni lucrând în spaţiu”, a declarat Bezos în timpul unei discuţii despre politica spaţială americană care a avut loc la Catedrala Naţională din Washington, DC, relatează 3dots.ro.
“De-a lungul secolelor, majoritatea sau mulţi oameni se vor naşte în spaţiu. Aceasta va fi prima lor casă. Se vor naşte pe aceste colonii şi vor trăi în aceste colonii. Ei putea vizita Pământul, aşa cum vizitaţi dumneavoastră Parcul Naţional Yellowstone.
Terra poate suporta, să spunem, până la un anumit punct 10 miliarde de oameni. Trebuie să muncim din greu pentru a realiza cum să facem asta fără a degrada planeta. Sistemul solar poate suporta un trilion de oameni”, a precizat Bezos.
Nu ar mai fi multe de spus. Noi deja ne facem bagajele și ne pregătim pentru a transmite Virgin Radio Romania și în spațiu. Dacă astea sunt vremurile, ne adaptăm.