J BALVIN si ED SHEERAN colaborează pentru prima dată – „Sigue” & „Forever My Love”

CoolNews, Muzică, NEWS
share

Atunci când două superstaruri internaționale își combină talentul și priceperea muzicală fără precedent, rezultă o colaborare muzicală inedita – un EP cu două melodii, „SIGUE” și „Forever MY LOVE”.

Proiectul a luat naștere dintr-o prietenie organică între cei doi artisti, când Sheeran l-a auzit pe Balvin vorbind în sala de sport într-o dimineață și i-a recunoscut vocea. Ceea ce a început ca o conversație s-a transformat într-o prietenie autentică și, aproape imediat, s-a născut o colaborare. „Sigue”, un cântec de dans reggaeton optimist și „Forever My Love”, o frumoasă baladă de dragoste, arată capacitatea unică a celor doi nu doar să încrucișeze genuri muzicale, dar demonstrează și expertiza în diversificarea tipului de muzică pe care o scriu și interpretează. Cei doi au dovedit că atunci când vine vorba de limbajul muzicii, nu există nicio barieră. Prin combinarea genurilor pop și reggaeton, acest parteneriat promite să revoluționeze și să unească lumea muzicii.

Totul ce este bun necesită timp. Acum șase luni am fost la sală și mi-am spus: „Tipul ăsta seamănă cu Ed Sheeran”. Ei bine, a fost. Am luat o cafea și am vorbit despre viață. Ne-am legat de lucruri simple, creând o prietenie autentică – chiar am vorbit despre cum este să fii tată hehe. În New York, ne-am făcut planuri să avem o zi de studio și voi veți vedea rezultatul. Primele două piese pe care le-am făcut au fost „Sigue” și „Forever my Love” și acum ies la lumină. Am vrut să vină în lumea Reggaetonului și m-a invitat și pe mine în lumea lui. A fost foarte tare să-l auzim în spaniolă și sperăm că vă plac melodiile la fel de mult ca noua. Multă pace și dragoste”, a declarat J BALVIN.

L-am întâlnit pe J într-o sală de sport din New York, anul trecut – eram doar eu și el foarte devreme dimineața. I-am recunoscut vocea când era la telefon, așa că am urcat și ne-am salutat. Am stat de vorbă atât de mult, am ajuns să luăm prânzul și apoi ceaiul de după-amiază. Apoi am devenit prieteni care discutau fără oprire. Am fost la New York de Crăciun pentru spectacole și am decis să avem o zi în studio. Primele două melodii pe care le-am scris au fost „Sigue” și „Forever My Love” și le iubesc. El a vrut să mă aducă în lumea lui, iar eu am vrut să-l aduc in a mea. A fost o provocare sa invăț limba spaniolă pentru asta și m-am distrat atât de mult făcând-o. Sper să va placă”, a adaugat ED SHEERAN.

Articole similare

J Balvin și Ellie Goulding se alătură lui HUGEL, Topic, Arash și Daecolm pentru o reinterpretare cap...

DJ-ul francez, producătorul și pionierul genului Latin House, HUGEL, și-a unit din nou forțele cu re...

Karol G, Feid, J Balvin, Maluma și alții colaborează pe noul single, „+57”

Karol G, Feid, J Balvin, Maluma, Blessd și Ryan Castro au lansat un nou imn sub numele de „+57”, cod...

Jost aduce un makeover fresh piesei "Cola Song" de la INNA & J Balvin

Jost oferă o interpretare fresh și energică hitului global “Cola Song”, inițial lansat de INNA și J ...