IOVA surprinde publicul cu lansarea piesei „Oare auzi și tu?”

CoolNews, Muzică
share

IOVA surprinde publicul cu lansarea piesei „Oare auzi și tu?”, marcând un moment important în parcursul său muzical: primul său single scris și interpretat integral în limba română. Recunoscută pentru sound-ul său experimental și abordarea artistică curajoasă, IOVA deschide un nou capitol în cariera sa, aducând o piesă emoționantă, vulnerabilă și autentică.

‘Oare auzi și tu’ este o confesiune, o întrebare nerostită pe care cred că mulți dintre noi o purtăm în suflet. Este despre dorința de a fi înțeles, de a fi auzit dincolo de cuvinte. E o piesă sinceră, poate cea mai personală de până acum” a mărturisit IOVA.

Piesa explorează teme universale precum nevoia de conexiune emoțională, incertitudinea într-o relație și fragilitatea sentimentelor, totul pe un fundal sonor ce îmbină elemente de pop alternativ, synth-pop și influențe electronice minimale

IOVA a cântat în premieră piesa în cadrul concertului din Club Control din 22 aprilie, iar fanii au fost impresionați de noua piesă.

„După atâția ani în care am opus atâta rezistență la oricine a încercat sa mă preseze să lansez ceva în limba română, sunt tare mândră de mine că am ajuns în punctul în care să îmi doresc EU să o fac, dintr-un loc plin, împământat, trecut prin atâtea experiențe care merită spuse, simțite și în limba romana. Am ales să mă las auzită pentru toți cei care au nevoie să primească. My gift is a gift for you.”, a declarat IOVA.

Artista a devenit cunoscută pe scena muzicală românească și internațională printr-o serie de colaborări și lansări apreciate. Piesa „Down on my knees”, realizată alături de Paul Damixie, a ajuns în top 10 la radiourile din România și a fost difuzată pe peste 20 de posturi de radio din Rusia și Europa de Est. Alte titluri de succes din portofoliul artistei includ „Work it out”, „Vantablack”, „Art of Losing Control” și „Side by Side”, fiecare demonstrând versatilitatea și profunzimea artistică ce o caracterizează.

În 2024, IOVA a lansat albumul conceptual „Bi-Polar: Why Tf Am I Like This?!”, o explorare sonoră și lirică a identității și echilibrului emoțional, consolidându-și astfel imaginea de artist complet, capabil să abordeze teme sensibile și complexe prin muzică.

Cu „Oare auzi și tu”, IOVA face un pas curajos spre publicul din România, deschizându-se emoțional și artistic într-o manieră inedită. Această lansare marchează și începutul unui nou ciclu creativ, în care artista promite să continue să surprindă și să provoace prin muzică autentică și mesaj profund.

Articole similare

Sasha Lopez, IOVA & Luana Genevieve – BOOM, o explozie de ritm și energie

O explozie de energie și ritmuri irezistibile, BOOM aduce o combinație incendiară de influențe orien...

DJ-ul care a înnebunit TikTok-ul lansează piesa „Mondays”

Dacă TikTokereza e prima ta limbă și știi cum se mișcă trendurile în online, înseamnă că l-ai auzit,...

Alan Murin & IOVA lansează o piesă pe care sigur o să dansezi în seara asta

Talentatul muzician slovac Alan Murin lansează prima sa piesă internațională „Still Love You”, o col...