Absolvent de Teologie și Litere, Georgian Mărgărit are un cuvânt important de spus în muzica românească, de mai bine de 15 ani. Artistul a compus și colaborat cu artiști precum Randi (Până vara viitoare), Jo, Puya, Nadir, Ana Baniciu. De asemenea, pentru Lala Band, a lucrat la peste 300 de piese alături de echipa de creație și a realizat ilustrație muzicală pentru serialul Pariu cu viața. În 2016 a obținut locul 2 la Eurovision România alături de Vanotek, în calitate de solist, cu piesa I’m Coming Home. În 2017 ajunge în topurile europene cu single-ul Closer, care a depășit 110k de shazamuri și a fost licențiat în peste 10 țări. Apropierea de muzică pleacă din familie, părinții săi fiind membri ai cenaclului Flacăra.
- Georgian, când ai descoperit pasiunea pentru muzică?
Pasiunea pentru muzică a început în familie; părinții mei, absolvenți de liceu pedagogic, știu să cânte la mai multe instrumente (pian, vioară, chitară, acordeon) pe care le-am avut în casă de mic. Așadar, de la ei am învățat să cânt la pian și la chitară și așa am deprins pasiunea pentru muzică.
- Știm că ai compus și muzică pentru un serial…spune-ne mai multe despre asta.
Într-adevăr, am lucrat peste 300 de coveruri și am compus ilustrație muzicală pentru celebrul serial “Pariu cu viața”, alături de Ionuț Radu. A fost poate cea mai creativă perioadă a mea, în care am compus destul de mult. A fost o plăcere să lucrez cu LALA Band, proiect care s-a bucurat de un mare succes în rândul tuturor categoriilor de vârstă.
- Care este diferența între a compune piese pentru tine sau alți artiști și a face ilustrație muzicală pentru filme/seriale?
Recunosc că sunt foarte pretențios și lansez piese doar atunci când mă atașez într-atât de mult de ele, încât nu le-aș mai vedea cântate de alt artist. În același timp, ca solist, în producție devin adesea cusurgiu în ceea ce mă privește, lucru care uneori mă face să zăbovesc cam mult pe unele piese. În schimb, abordarea se schimbă atunci când compui muzică de film pentru că îți oferă marea libertate de a ilustra stările actorilor și de a le contura cât mai intim posibil. Mi se pare o adevărată provocare atunci când cauți să intri în pielea personajului cu muzica ta și să îl ajuți să transmită publicului cât mai bine rolul său, devenind și tu parte din acesta.
- Cu ce artiști ai colaborat de-a lungul timpului pe partea de producție muzicală?
De când am intrat mai serios în lumea muzicală, am lucrat cu foarte mulți artiști. Enumăr câțiva dintre ei: Vanotek, Ionuț Radu, Puya, Randi, Alina Eremia, Jo, Mihai Toma, Dorian Popa, Ana Baniciu, Monica Odagiu, Cris & Vlad ș.a.m.d.
- Dar ca solist? Ce colaborări ai avut și cu ce artiști ți-ai dori să colaborezi pe viitor?
Ca solist, deși nu am prea multe piese în repertoriu, mi-a făcut plăcere să colaborez cu Vanotek, Puya, The Code, iar dacă piesele ar ieși bine, cred că m-ar bucura un featuring cu oricare dintre artiștii cu care am lucrat.
- Recent ai lansat piesa Need You, care vorbește despre importanța unei figuri paterne în viața noastră. Ce te-a inspirat să compui această piesă?
Este o temă care a fost abordată mai puțin și am simțit nevoia să creez o piesă care explorează relația dintre tată și copil. Piesa Need You abordează tema întoarcerii tatălui rătăcitor și este un subiect cu atât mai important cu cât în România avem o generație care a crescut cu cheia la gât…Multi bărbați au plecat peste hotare pentru a lucra și a-și întreține familia. Deși poate pe plan financiar această plecare a fost de folos familiei, pe plan emoțional sunt copii au crescut în lipsa figurii paterne în viața lor.
- Ce vrei să transmiți prin muzica ta?
Înainte de toate, muzica mea vreau să fie percepută ca fiind sinceră și transmisă din suflet. Compun și cânt pentru că este pasiunea care îmi alimentează toate sentimentele bune și mi se pare un gest de altruism să împart această pasiune cu cei care simt asemenea mie.
- Un artist care te inspiră și de ce…
Un artist foarte interesant mi se pare John Legend. Îl consider un muzician complet, care cântă, se acompaniază și face un show de calitate, lucruri care arată respectul pentru muzica și fanii săi.
- Ce planuri ai pentru vara asta? Pe plan muzical și personal.
Îmi doresc să finalizez cât mai multe dintre piesele deja începute și, odată cu acestea, primul album. Totodată, nu ar strica deloc niște city-break-uri.
- Ce muzică asculți în general și ce ai acum în playlist?
Ascult muzică de toate felurile, cu precădere chillout și îmi place să descopăr artiști noi; chiar întâlnesc surprize plăcute.