Băieții de la Acoustic Boyz au reușit! Piesa lor a ajuns la Theo Rose, artista i-a plăcut din prima, iar acum lansează ,,Toate inimile frânte” împreună. Piesa vorbește despre o relație defectuoasă, despre posibilitatea unei șanse de a repara acea legătură și despre speranța că inima se va vindeca într-o zi.
Senzație pe TikTok. După ce au cucerit platforma TikTok, Acoustic Boyz și-au lansat singuri provocarea de a cânta alături de Theo Rose. Așadar, băieții au scris o piesă și i-au dedicat-o artistei, rugând-o să o interpreze alături de ei, iar visul lor s-a îndeplinit.
Piesa, așa cum o puteți auzi acum, a fost scrisă de Theo Rose, Alessandra, Denis Giuliano Costea, Robert Pacurar și Paul Moraru. Producția a fost realizată in studiourile UrbanLabRecords.
Acoustic Boyz, trio-ul dinamic din județul Brașov, România, format din Denis (solist/saxofonist), Pacu (chitarist) și Paul (tobe). Călătoria lor a început cu un TikTok viral într-o baie, evidențiind carisma și talentul lor muzical. Vocea plină de suflet a lui Denis, chitara fermecătoare a lui Pacu și ritmurile lui Paul formează o combinație captivantă. Cunoscuți pentru expresia „Nu trap, Manele, Pull UP!” pe TikTok, Acoustic Boyz oferă un sunet proaspăt, autentic, care depășește genurile muzicale. Carismatici, talentați și amuzanți, acești trei artiști redefinesc scena muzicală din Brașov și dincolo. Alăturați-vă revoluției Acoustic!
Theo Rose este una dintre cele mai populare și versatile artiste din România. Cu o carieră în continuă ascensiune, ea a reușit să cucerească inimile publicului prin intermediul unor piese de succes și colaborări de impact. Cu o voce puternică și un talent muzical remarcabil, Theo Rose a devenit o prezență notabilă în industria muzicală românească. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără “Cămașa”, “Gipsy Run”, “Bravo Lor Au Stil Țiganii”, piese ce înregistrează vizualizări de ordinul milioanelor pe YouTube. Artista este cunoscută și pentru colaborările numeroase și de excepție, aducându-și amprenta persoanlă specifică în numeroase piese, alături de artiști de renume, de la “Roata”, cu Damian Drăghici, “Fără Tine”, cu Bogdan de la Ploiești, “Stinge Luminile” (OST Miami Bici 2) cu Irina Rimes, ,,Noaptea ne fură iubiri”, cu Andrei Ursu, „Ca-n România” cu MIRA și “Sângele Frate Nu Te Face” (OST Clanul) cu IAN. Aceste colaborări au adus varietate și prospețime în repertoriul său și au demonstrat versatilitatea sa muzicală. De asemenea, Theo Rose a fost pentru a doua oară antrenor în cadrul emisiunii „Vocea României” de la PRO TV, unde a făcut echipă cu Horia Brenciu în cel de-al 11-lea sezon al competiției de voci.