Inspectorul General al Capitalei: Școlile vor solicita trecerea în scenariul roșu

NEWS
share

Capitala a trecut astăzi în scenariul roșu, rata de infectare fiind peste 3 la mia de locuitori.

Edupedu.ro l-a contactat pe Inspectorul General al Capitalei, Ionel Pușcaș, pentru a explica situația școlilor începând de luni.

„Pe baza adresei primite de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) București prin care am fost anunțați că a fost depășit indicele de 3 la mie, școlile vor înainta o adresă către Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) prin care vor solicita trecerea în scenariul 3„, a declarat acesta pentru Edupedu.ro.

Ce înseamnă intrarea în scenariul roșu?

În primul rând, elevii din clasele terminale, a VIII-a și a XII-a, nu mai merg fizic la școală. Continuă, însă, să frecventeze cursurile copiii din grădinițe, creșe și ciclul primar.

De asemenea, sălile de jocuri, restaurantele, cafenelele, cinematografele, dar și teatrele se închid, până la scăderea ulterioară a ratei de infectare.

Bucureștiul, fără prefect în funcție

Prefectul Bucureștiului este cel care conduce Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, forul de decizie în acest caz. Traian Berbeceanu, fostul prefect, a fost eliberat din funție ieri, în linie cu toți prefecții din România.

Propunerea USR-PLUS, Alin Stoica, nu a fost încă numit de prim-ministrul Florin Cîțu, iar în acest moment capitala este condusă de un sub-prefect. 

Nu e foarte clar când se va lua decizia ca Bucureștiul să intre oficial în scenariul roșu.

Articole similare

Trenuri de epocă în gară: România primește garnituri vechi de peste 30 de ani din Luxemburg

România se reînnoiește... cu pensionarea altora. Patru trenuri vechi de peste 30 de ani, scoase rece...

[BREAKFAST] Saci menajeri pentru plată la timp: metoda inedită a unei asociații de proprietari din B...

O asociație de proprietari din Sectorul 6 al Capitalei a devenit virală pe rețelele de socializare d...

[BREAKFAST] Bucureștiul, unul dintre cele mai zgomotoase orașe din Europa: Soluții pentru un mediu m...

Bucureștiul este un oraș extrem de zgomotos, conform experților care au realizat așa-numitele „hărți...