În România au fost confirmate 1952 de persoane cu noul tip de coronavirus, 180 fiind declarați vindecați

NEWS
share

Grupul de Comunicare Strategică anunță că, la nivel național, au fost confirmate 1.952 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Numărul îmbolnăvirilor a crescut cu 192.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 1 și 90 de ani.

Până acum, au decedat 44 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Ialomița și Satu Mare, au decedat.

La ATI, în acest moment, sunt internați 53 de pacienți, dintre care 33 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

180 au fost declarate vindecate și externate (55 la Timișoara, 85 la București, 19 la Iași, 7 la Craiova, 11 la Constanța și 3 la Cluj).

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 9.464 de persoane. Alte 124.235 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 23.103 de teste, din care peste 1.500 în unități medicale private.

Articole similare

[BREAKFAST] România îmbătrânește și scade: un tablou demografic tot mai îngrijorător

Populația României continuă să scadă, iar procesul de îmbătrânire se adâncește de la an la an. Potri...

Trenuri de epocă în gară: România primește garnituri vechi de peste 30 de ani din Luxemburg

România se reînnoiește... cu pensionarea altora. Patru trenuri vechi de peste 30 de ani, scoase rece...

[BREAKFAST] Tinerii din România amână căsătoria: cariera și dezvoltarea personală, pe primul loc...

Tot mai mulți tineri din România aleg să întârzie momentul căsătoriei și al întemeierii unei familii...