„Fără tine” este cadoul muzical pe care JO l-a pregătit chiar în prag de Dragobete. Artista subliniază prin versurile celui mai nou single al său obstacolele inevitabile ce pot apărea în calea noastră atunci când iubim.
Cu muzica și versurile scrise de către Alina Manolache alături de Șerban Cazan și Gabriel Stănoiu, „Fără tine” este însoțit de un videoclip fresh regizat de SAN, ce surprinde realitatea într-un cuplu. „Fără tine nu pot să dorm deloc/ Nu mă recunosc, nu-s eu, nu vreau nimic din ce am dacă nu te mai am” sunt cuvintele pe care mulți dintre noi le rostim atunci când ne dorim ca dragostea să fie îndeajuns de puternică încât drumul să continue în doi.
„«Fără tine» este una dintre piesele sufletului meu și mă bucur că în sfârșit o poate asculta toată lumea. ❤️ Din primul moment în care am auzit-o, am simțit-o foarte puternic. La filmări ne-am distrat foarte tare, coregrafia am făcut-o pe loc și vreau să-i mulțumesc cu această ocazie lui Papu că a fost atât de răbdător și deschis cu mine, m-a ajutat să am încredere în mine și să dau tot. Și pentru că «Fără tine» este o piesă specială pentru mine, am ales să o lansez într-o zi specială pentru mine: 22.02.2022„, povestește artista.
JO este una dintre cele mai apreciate voci din România, care ajunge mereu la inimile fanilor prin hiturile sale. Printre cele mai recente hituri ale artistei se numără „Mă mai ia” (alături de Juno), „Vocea ta”, „Dorul”, „Ploaie de vară” și „Ziua lu’ Ioana”, prima ei piesă trap.