Heartbreak Cinema lansează „Nymphobia”

CoolNews, Muzică
share

Heartbreak Cinema, unul dintre cele mai efervescente proiecte muzicale actuale, va lansa prima piesă din an, pe 3 martie, la clubul Nook din București. „Nymphobia”, cel mai întunecat single de până acum, abordează teme dure, rebele și prezintă seducția în cea mai violentă formă, unde pielea se dezbracă de erotic, dezvăluind suferință și furie.

Inspirați de emblematicul stil shoegaze brutal al formației Deftones și de albumul „Songs Of Faith And Devotion” semnat Depeche Mode, Heartbreak Cinema adaugă discografiei o compoziție cu totul deosebită, impunătoare și crudă. Heartbreak Cinema înseamnă Radu Bădilaș, Maria Teodora, George Moței și Vlad Casian.

„«Nymphobia», deși a existat ca piesă și concept de dinaintea single-ului «Fuckaholic», am decis să o lansăm ulterior, ca să înțelegem în primul pas subiectul mai în detaliu, empatizând cu victimele abuzurilor sexuale, putând ulterior să le dăm o voce acestora, să se afle prin ce au trecut și, din nou, să creștem nivelul de importanță și responsabilizare. Cu noul single tragem un semnal de alarmă legat de posibilitatea destinului vicios, chiar tragic, a victimei/victimelor cărora nu li se oferă compătimire, susținere emoțională și implicarea celor din jur”, Maria Teodora, despre „Nymphobya”.

„Nymphobia” spune povestea unei prințese dintr-un timp de mult apus, care a fost victima violului, fiind agresată chiar de oamenii care o slujeau. În zilele noastre, povestea a devenit legendă, iar conacul în care a locuit se presupune a fi bântuit și astăzi de prințesa devenită nimfă, cu scopul etern de a seduce victimele care intră fără voie în locuință, pentru a le omorî și a își lua revanșa pentru traumele suferite. Single-ul a fost lansat pe platformele de streaming pe 23 februarie, urmând să primească și un videoclip în perioada următoare.

Este doar primul din mai multe single-uri pe care trupa urmează să le lanseze în prima jumătate a anului, după care urmează sesiunile de compoziție și producție pentru următorul material mai amplu și ambițios, care va demonstra evoluția trupei de la EP-ul eponim și până acum.