Guvernul a decis: încă 3 zile libere pentru români în 2023

CoolNews, NEWS
share

Guvernul a stabilit miercuri, printr-o hotărâre, ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 să fie zile libere pentru salariaţii din instituţiile şi autorităţile publice. Aceste date se situează imediat după Ziua Unirii Principatelor, 24 ianuarie, Ziua Copilului – 1 iunie şi Adormirea Maicii Domnului – 15 august, care sunt zile libere.

Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii şi angajaţii să îşi poată stabili şi previziona zilele libere pentru întregul an. Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii şi nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în zilele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 sau participanţilor în aceste procese”, precizează Ministerul Muncii.

 

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

Concediu medical pentru mahmureală? O companie din Japonia revoluționează piața muncii

Într-o mișcare neobișnuită menită să atragă tinerii angajați, o companie IT din Japonia a decis să o...

Zile libere în 2025: Când cad sărbătorile legale și cum te poți bucura de mini-vacanțe

Anul 2025 aduce vești bune pentru angajații din România, cu 17 zile libere legale, dintre care 13 vo...

David Popovici va primi un milion de lei din fondul de rezervă al Guvernului

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, că va fi alocată înotătorului David Popovici suma de un mili...