Gabriel Maga, cunoscut sub numele de scenă UNKLFNKL, a lansat noua sa piesă, „Oh, Natalie”

CoolNews, Muzică
share

Gabriel Maga, cunoscut pentru activitatea sa sub pseudonimul UNKLFNKL, a lansat astăzi noua sa piesă, „Oh, Natalie”. Compusă și produsă de artistul însuși, piesa aduce un mix fresh de ritmuri dance-pop, cu influențe surprinzătoare din zona country. Interpretarea piesei este realizată de Sam Tuten, a cărui voce adaugă o nuanță emoțională, dar vibrantă compoziției.

Gabriel Maga are o carieră muzicală variată, fiind inițial chitarist de scenă, iar ulterior transformându-se într-un producător versatil. Mare parte din anii săi formativi i-a petrecut în Vancouver, unde a fost profund influențat de scena muzicală din Canada. La mijlocul anilor 2000, Gabriel a descoperit fascinanta cultură a cluburilor din acea perioadă, experiență care l-a inspirat să înceapă să creeze propriile beat-uri și să experimenteze ca DJ atât în Europa, cât și în Asia.

Revenit în București, orașul său natal, Gabriel Maga s-a reconectat cu scena muzicală vibrantă de aici, aducând o combinație unică de elemente rock, pop și EDM. În timp, și-a perfecționat abilitățile de producător și a contribuit la crearea unor hituri mainstream cunoscute la nivel național. Astăzi, sub numele de UNKLFNKL, Gabriel explorează noi teritorii muzicale, dezvoltând un proiect electronic complex, unde îmbină electro cu influențe de deep house, techno, slap house și hip-hop, dar continuă să includă și elemente pop.