Premierul Florin Cîțu a scris pe Facebook faptul că restricțiile de circulație decise aseară vor intra în vigoare cu întârziere.
Acesta spune că, din cauza faptului că Hotărârea de Guvern nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial, aplicarea acestora va începe de duminică, 28 martie.
„Precizări referitoare la Hotărârea CNSU privind noile măsuri
Astăzi se va publica hotărârea în Monitorul Oficial, însă, având în vedere timpul scurt pe care l-ar avea operatorii economici la dispoziție să se pregătească, am avut o discuție cu domnul Arafat și am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică, 28 martie. „, a scris prim-ministrul pe Facebook
Secretarul Raed Arafat a făcut joi seară, în cadrul unei conferințe de presă, următoarele precizări privind noile restricții:
„Intervalul orar în care este permisă circulația va fi restricționat astfel:
Dacă rata de infectare în localitate depășește 4 la mie, ciculația în weekend, dar și activitatea agenților economici va fi restricționată până la ora 20:00, respectiv ora 18:00.
Dacă rata de infectare în localitate depășește 7,5 la mie, restricțiile se întind pe tot parcusul săptămânii.”
Acesta a mai precizat faptul că măsura este valabilă până pe 14 aprilie, iar aceasta va avea două derogări, în noapte de 3 spre 4 aprilie și în noaptea de 1 spre 2 mai, adică de Paștele Ortodox și Catolic, atunci când credincioșii vor putea să ia lumină, la slujbă, până la ora 2.
Măsurile vor intra în vigoare automat în momentul în care o localitate trece de pragul menționat, fără a se mai dezbate măsura în Comitetele Județene/Municipale.