08/01/2020 @ 01:11
Noul prim-ministru al Finlandei, Sanna Marin, în vârstă de 34 de ani, ar fi solicitat introducerea unui program de lucru flexibil în ţară, cu patru zile lucrătoare pe săptămână, în care angajaţii vor petrece 6 ore la locul de muncă.
Doar că informația asta rostogolită prin toată presa internațională nu este chiar adevărată. A pornit de la o discuție purtată de Sanna Marin anul trecut, într-un cadru restrâns, apoi informațiile au revenit rupte din context la începutul lui 2020.
Sanna Marin este, la 34 de ani, al doilea cel mai tânăr şef de guvern din lume.
„Consider că oamenii merită să stea mai mult timp cu familiile lor, cu cei dragi, ocupându-se de hobby-uri şi de alte aspecte ale vieţii, cum ar fi cultura.”, ar fi spus ea, potrivit Daily Mail. Chiar așa a și zis, doar că înainte să ajungă premier, iar ideea nu a mai intrat în programul de guvernare.
Înainte ca Sanna Marin să devină prim-ministru, a ocupat funcţia de ministru al Transporturilor în Finlanda, perioadă în care a susţinut în repetate rânduri că micşorarea orelor petrecute la muncă ar îmbunătăţi raportul şi productivitatea angajaţilor.
Norma de lucru obişnuită a finlandezilor este de opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână.