„Blade Runner 2049” pierde prima poziție în box office-ul american, după ce filmul de groază „Happy Death Day” a avut încasări de 26,5 milioane de dolari în doar 3 zile.
„Happy Death Day” este regizat de Jason Blum, cel care a produs și seria „Paranormal Activity„, și spune povestea unei eleve de liceu, Teresa, care descoperă că retrăiește aceeași zi, încheiată cu moartea sa subită , înjunghiată de un psihopat mascat.
„Blade Runner 2049„, continuarea peliculei cult al lui Ridley Scott, cu Harrison Ford și Ryan Gosling în rolurile principale, a cărui acțiune se desfășoară la trei decenii după evenimentele din primul film, a obținut 15,1 milioane de dolari în acest weekend. Încasările totale sunt de peste 60 de milioane de dolari în primele 2 săptămâni.