Stai jos? Te ții bine? Perfect!
Feli a anunțat că va deveni mămică, cum altfel decât printr-o piesă. Artista a lansat piesa „Două Inimi”. Cântăreața a comunicat acest lucru printr-o postare pe rețelele de socializare și își declară iubirea necondiționată pentru copilul pe care îl așteaptă dintotdeauna. Feli a păstrat însă discreția și nu a anunțat cine este tatăl copilului.
„Tu-mi ești Soarele și Luna
Și te iubesc dintotdeauna,
Te iubesc din alte vieți
Cum iubesc marii poeți.”
Pe contul ei de Instagram, Feli a publicat o fotografie în descrierea căreia a scris „bebică din burtică”.
În urmă cu câteva luni, invitată la Virgin Tonic, Feli a povestit că visează să adopte un copil.
“Îmi doresc tare mult asta. Încă e o luptă imensă în mine. Cumva mă simt suficient de matură, dar cumva simt că trebuie să mai copilăresc și să mă mai găsesc un pic, să mă mai stabilesc. Eu visez asta de la 15-16 ani, așa, din când în când am același vis. Pur și simplu simt din toată inima că asta trebuie să fac. Și acum când sunt în promovare cu piesa “Acasă” și vorbesc super deschis despre inimă, suflet și dorințe, s-a dezvoltat și mai tare visul ăsta în mine.” – ne-a spus Feli Donose.