Facebook intervine în cazurile de „celeb bait” și „cloaking”

CoolNews, Tech
share

Facebook a intentat azi, în California, un proces împotriva unei companii și a două persoane fizice. Acestea au încălcat Termenii și Politicile de publicitate, folosind malware pentru a compromite conturile de Facebook ale utilizatorilor și pentru a rula reclame înșelătoare care promovau bunuri precum mărfuri contrafăcute și pastile pentru slăbit.

Potrivit unui comunicat al companiei, prin procesul intentat, Facebook vrea să tragă la răspundere compania ILikeAd Media International Company Ltd. și pe Chen Xiao Cong și Huang Tao pentru crearea de malware, comiterea de acte de înșelăciune cu scopul de a-i face pe oameni să îl instaleze, compromiterea conturilor de Facebook ale utilizatorilor și apoi folosirea acestora pentru a rula reclame înșelătoare pe platformă.

Inculpații au folosit pentru unele dintre reclamele lor imagini cu celebrități, pentru a-i încuraja pe oameni să dea click pe acestea, o practică cunoscută sub numele de „celeb bait”. În unele cazuri, aceștia au folosit și o tehnică cunoscută sub numele de „cloaking”. Prin intermediul acestei practici, inculpații au ascuns în mod voit adevărata pagină de destinație a link-ului din reclame, afișând două versiuni diferite ale acesteia: o versiune în sistemele Facebook și o altă versiune pentru utilizatorii platformei.

Procesul de identificare și tragere la răspundere a organizațiilor și persoanelor responsabile de „cloaking” este cunoscut ca fiind unul foarte dificil, pentru că de multe ori aceste acțiuni sunt foarte complexe și bine organizate. Din acest motiv, până în momentul de față, nu au avut loc multe acțiuni legale similiare.

În cazul actual, Facebook a rambursat costurile utilizatorilor afectați și a venit în sprijinul lor pentru a-i ajuta să își securizeze conturile.

Articole similare

[BREAKFAST] „Mi-ai furat tinerețea”: Femeie de 26 de ani își dă fostul soț în judecată pentru... tim...

O femeie de 26 de ani a stârnit controverse internaționale după ce și-a dat în judecată fostul soț, ...

[BREAKFAST] Facebook și Instagram, acuzate că exploatează emoțiile adolescenților pentru profit

O fostă directoare a companiei Meta, Sarah Wynn-Williams, face acuzații grave: Facebook și Instagram...

Shein acuză Temu de furt de designuri și contrafacere: cel mai important proces din industria fast-f...

Shein, gigantul de fast-fashion cunoscut pentru produsele sale la prețuri accesibile, a dat în judec...