EMY Alupei, JUNO și DJ SAVA colaborează pentru prima dată și aduc în playlisturi „Fraiere”

CoolNews, Muzică
share

EMY Alupei, JUNO și DJ SAVA își unesc forțele și aduc în playlisturi „Fraiere”, o piesă manifest pentru toți cei care și-au lăsat inima în mâna oamenilor nepotriviți. Cu muzica și versurile compuse de către EMY Alupei alături de JUNO, Alex Mladin, DJ SAVA și Gabriel Stănoiu, „Fraiere” este o poveste muzicală ce te poartă prin diverse stări și emoții și transmite un mesaj universal puternic despre iubire, viață și relații interpersonale. Single-ul este însoțit de un videoclip captivant ce dezvăluie o dragoste pasională ca în filmele cu gangsteri, în care EMY și JUNO joacă rolurile principale. Din povestea creionată de regizorul Cristi Roman nu lipsește nici DJ SAVA, care apare pentru prima dată în rolul unui polițist.

„Sunt foarte mândră de acest proiect. «Fraiere» înseamnă foarte mult pentru mine, iar colaborarea cu JUNO și DJ SAVA este cea mai tare colaborare pe care am avut-o de când am început să cânt și până acum. «Fraiere» este o piesă pe care am scris-o din tot sufletul meu pentru toate fetele rănite, dar și pentru băieții răniți, pentru că sunt sigură că sunt și niște fraiere care și-au bătut joc de mulți băieți de calitate, sufletiști. Toți suntem oameni și mai presus de atât, toți suntem suflete. Sper ca «Fraiere» să ajungă la inimile tuturor, să o simtă, să râdă, să plângă, să simtă. Asta îmi doresc cel mai mult”, spune EMY Alupei.

„«Fraiere» este o piesă în care am acceptat ca EMY să mă facă fraier pe refren… Lăsând gluma la o parte, mi-a plăcut mult situația despre care vorbește piesa, «înșelatul» e o treabă grea din punct de vedere sufletesc, care se întâmplă și m-a băgat și pe mine un pic cu mâinile în bagajul meu emoțional acumulat de când am relații și m-a făcut să mă deschid artistic cu niște povești ascunse pe acolo. Am acceptat instantaneu propunerea lui DJ SAVA de a fi pe piesă”, povestește JUNO.

„Mă bucur mult că lansăm în sfârșit această piesă și că am făcut echipă cu EMY și JUNO, nu cred că ar fi fost mai potrivite și cu mai multă chimie alte două voci pentru piesa «Fraiere». Single-ul are o poveste în care cu toții ne putem regăsi sau ne-am regăsit în trecut. Sperăm să vă placă și să ajungă acolo unde trebuie”, adaugă DJ SAVA.

Articole similare

JUNO x YNY Sebi au lansat piesa "La București"

Anul a început cu piesa „Imuni la bine” a Evei Timush cu JUNO care a ținut toate topurile - 22 de sa...

DJ SAVA, Emy Alupei și BoyFlow colaborează pentru prima dată și aduc în playlisturi „Ferrari" - un i...

DJ SAVA, unul dintre cei mai renumiți DJ și producători muzicali din România, face echipă pentru pri...

Cally Roda, Phunk B, Juno și Cabron fac echipă pentru prima oară și aduc în playlisturi un single su...

Astăzi este o zi specială pentru fanii muzicii românești! Patru artiști incredibili s-au unit pentru...