“29” este noul EP în care EMAA povestește despre trecut, cu inima-n prezent și cu gândul la viitor, pe durata a cinci piese puternice scrise de artistă. Titlul lui nu este o coincidență, materialul fiind lansat în ultima lună calendaristică în care EMAA are vârsta de 29 de ani.
EP-ul conține 5 piese în care se regăsesc influențe din traseul artistei de până acum. De la percuții urbane, la elemente indie și linii melodice pop, „29” este o colecție de piese foarte personală, cu un mesaj puternic și care, spre deosebire de primul EP lansat de artistă – Macii Înfloresc Iarna – nu conține nicio colaborare. Pe partea de compozitie, artista a colaborat cu Alexandru Turcu, Alex Ghinea (911), David Ciente, Costel Dominteanu, Bogdan Gridan și Bastien. |
“<<29>> este un EP menit să descrie un parcurs trecut-prezent. Conține piese manifest (Supra-eu), scrise cu scopul de a reda puterea acolo unde pare de negăsit, apoi trece ușor prin melancolia față de un trecut gri, dar și prin detașarea față de acesta ( Ecou & 29), urmând ca ultimele 2 piese (Prima zi & Povestea nimănui) să închidă capitolul într-o manieră calmă, amprentată cu iubire, mai ales față de viitor, față de ce urmează. Este un EP special, construit alături de cei mai importanți oameni din viața mea, care nu au încetat în niciun moment sa mă inspire” ne spune EMAA despre noul ei material.
În decembrie 2020 EMAA lansează primul ei EP din carieră – „Macii Înfloresc Iarna”. Șapte piese despre lucruri ce nu se văd, dar se simt, unde regăsim trei colaborări alături de Killa Fonic, Bruja și Bastien. Vizualul EP-ului reflectă în totalitate viziunea unică a artistei, iar de la momentul lansării în prezent, canalul de YouTube EMAA a depășește 19M vizualizări, iar Spotify-ul depășește 10M de ascultări.
EMAA este o artistă care își ademenește ascultătorii într-un univers unic cu ajutorul vocii ei pătrunzătoare. Personalitatea ei complexă îi permite să scrie sentimente diverse și personale pentru fiecare ascultător în parte. Într-o lume divizată, EMAA reușește să fie relevantă atât în mainstream, cât și în underground. Colaborările ei alături de Deliric & Silent Strike au pus-o pe harta fanilor hip-hop și a muzicilor nișate. Totodată, EMAA se bucură de susținerea radiourilor naționale & locale prin piese precum “Sufletul Imun”, “Zburătorul” sau colaborările “La timpul Ior” cu DJ Project ori “Insula” alături de The Motans. Însă, colaborare ce a avut cel mai mare impact asupra carierei sale a fost “N-AUD”, unde EMAA a fost invitata celor de la Carla’s Dreams, iar piesa s-a bucurat de nouă săptămâni consecutive de no1 conform Media Forest. Pe lângă succesul din FM, “N-AUD” a strâns cumulat peste 45M vizualizări pe YouTube, iar pe Spotify are peste 3.5M de ascultări.