Amintiri din copilărie și un cadou inedit la aniversare! Elon Musk a împlinit, luni 50 de ani, ocazie cu care Maye Musk, mama lui, a arătat lumii întregi, via Twitter, o fotografie în care îl ținea în brațe pe vremea când abia îl adusese pe lume.
La mai bine de 24 de ore de când a apărut hashtagul #HappyBirthdayElonMusk, aceasta continuă să fie în trending în SUA.
Fotografia cu Elon Musk bebeluș a devenit rapid virală.
Happy birthday @elonmusk 🎂🎉 Thank you for this wonderful day 50 years ago. You have brought me great joy. Lots of love ❤️❤️❤️ #HappyBirthdayElonMusk now trending 🙌🙏 pic.twitter.com/xro3QwQD1z
— Maye Musk (@mayemusk) June 28, 2021
Elon Musk, CEO-ul companiilor Tesla şi SpaceX , a anunțat anul trecut proiectul Neuralink. Musk şi-a exprimat speranţa că firma sa de neurotehnologie va reuşi să conecteze un dispozitiv Neuralink la un creier uman, pentru prima dată, anul acesta.
Elon Musk, considerat drept unul dintre cei mai influenți miliardari din lume, a dezvăluit în luna mai că are sindromul Asperger. Dezvăluirea a venit după o perioadă în care antreprenorul a mai făcut numeroase anunțuri care au ținut primele pagini ale ziarelor.