Edward Sanda și Theo Rose marchează prima colaborare! „Știi unde mă găsești” s-a auzit ÎN PREMIERĂ la Maratonul lui Niculae

CoolNews, Muzică
share

Edward Sanda și Theo Rose, doi dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți artiști din România, colaborează pentru prima oară pentru single-ul „Știi unde mă găsești”. Ideea unei piese împreună era de mult timp în mintea celor doi artiști, iar acum au decis ca cel mai nou single al lor să fie împărtășit publicului și să ajungă în playlisturile fanilor.

Cu muzica și versurile compuse de către Theo Rose alături de Edward Sanda, Alessandra și Vijay, „Știi unde mă găsești” este despre clipele ce te fac să visezi, despre iubire, acceptare și dorința de a fi mereu acolo, locul unde te simți acasă.

Totul a plecat de la un mesaj pe care i l-am trimis lui Theo. Ne știam de ceva timp, eu îmi doream foarte mult să colaborăm, se pare că și ea își dorea pentru că a acceptat să cântăm această piesă împreună și nu în ultimul rând, să o compunem. Am scris-o împreună cu ea, cu Alessandra și Vijay și totul a fost foarte natural. Am fost foarte inspirați, atât eu, cât și Theo. Sperăm să ajungă la sufletele oamenilor„, povestește Edward.

„Îmi place Edi. E un băiat talentat și un om bun. A fost foarte ușor și plăcut să lucrăm împreună. «Știi unde mă găsești» este un reminder pentru o iubire aparent trecută, dar care ar mai putea avea o șansă. Sunt multe povești neterminate în jurul nostru. Meritau o piesă bună. Mulțumim!”, spune Theo Rose.

Edward Sanda a debutat cu hitul „Doar pe a ta”, un featuring cu Ioana Ignat, ce a cucerit topurile de specialitate, apoi au urmat colaborări cu artiști precum AMNA, Lidia Buble, Cleopatra Stratan, Sandra N și mulți alții.

Theo Rose a lansat piese de succes precum „Pe bune”, „Awella”, „De azi”, „Pastila sufletului” (feat. What’s UP), „Nu știi ce vrei” și „Pansament”. Printre cele mai recente colaborări se numără cea cu Emilian pentru hitul „De trei zile”, „Roata” și „Cântec la nai”, alături de Damian Drăghici, dar și „Fructul Interzis”, alături de Cabron.

 

Articole similare

Puya câștigă Red Bull SoundClash 2025 în fața a 10.000 de fani, la Romexpo

Red Bull SoundClash, cea mai spectaculoasă confruntare muzicală live din România, și-a desemnat câșt...

Theo Rose vs. Puya: ultimele bilete la Red Bull SoundClash

Numărătoarea inversă a început! Mai e doar o săptămână până când Theo Rose și Puya intră în cea mai ...

Theo Rose și Puya, față în față la Virgin Radio Breakfast, înainte de Red Bull SoundClash 2025...

Dimineața de luni a început cu energie pură la Virgin Radio Breakfast, unde Theo Rose și Puya au dat...