Se numește Dana Paris și locuiește în Pitești (dar ne-a zis că ar fi preferat să o cheme Dana Pitești și să locuiască în Paris), iar în dimineața asta la Virgin Tonic a venit să-și revendice sesiunea de destructoterapie (da, terapia prin distrugere).
Dana are două fete și locuiește încă cu cea mică, în vârstă de 18 ani. La Virgin Tonic ne-a mărturisit că nu de puține ori a fost atât de nervoasă încât aproape a spart ceva, însă niciodată nu a ajuns să spargă la propriu ceva prin casă. Una dintre prietenele ei ne-a spus în direct la radio că, atunci când se enervează, Dana mută mobilă prin casă pentru a se calma.
Noi azi i-am oferit o alternativă pe care nu o va uita niciodată: am trimis-o în camera de distrugere. Ce a ieșit? Vedeți în curând pe pagina de Facebook Virgin Radio Romania.