
După mai multe zile toride, cu temperaturi ce au atins chiar și 40 de grade, România se pregătește pentru o schimbare bruscă a vremii. Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a anunțat vineri că urmează o perioadă marcată de instabilitate accentuată, cu ploi torențiale, vijelii și grindină.
„Vom resimţi o schimbare în evoluţia regimului de temperaturi la debutul săptămânii şi chiar de duminică, mai ales în vestul, centrul şi nordul ţării, unde maximele nu vor mai depăşi 32 de grade, în timp ce în sud, sud-est vor mai fi posibile valori de până la 39 de grade, dar de luni urmează o săptămână cu valori de temperaturi mai ponderate”, a precizat Mateescu.
Meteorologul a explicat că fenomenul este cauzat de un front de aer rece care va înlocui brusc masa de aer cald prezentă în țară, generând astfel condiții pentru vreme severă.
„Schimbul de masă de aer foarte cald cu o masă de aer mai rece, cu diferenţe termice semnificative, menţine riscul unor fenomene meteorologice extreme. Acestea îşi vor face apariţia încă de sâmbătă după-amiaza, sâmbătă noaptea, urmând ca ulterior, duminică şi pe parcursul săptămânii viitoare să consemnăm averse torenţiale, posibil vijelii. Nu excludem la nivel izolat căderi de grindină şi ceea ce este foarte important, cantităţi de precipitaţii importante, pe secvenţe foarte scurte de timp”, a declarat ea.
Totuși, ploile aduse de acest val de instabilitate sunt considerate o gură de aer pentru agricultură, grav afectată de secetă. „Este bine că va ploua”, a spus Mateescu, în contextul în care 2024-2025 ar putea deveni unul dintre cei mai secetoși ani agricoli din ultimele decenii.
sursa foto: Shutterstock