După Bacalaureat, două licee din Gorj vor fi desființate

NEWS
share

Efectele unui bacalaureat ratat. Două licee din Gorj vor fi desființate pentru că de ani de zile niciun elev nu a mai luat Bacalaureatul, în frunte cu primarul. Primarul comunei Turburea, Ion Bîrcă, nu are bacalaureatul. E la al patrulea mandat, a terminat liceul la seral acum aproape un deceniu, dar nu s-a mai dus la examen.

”Avem două licee cu zero promovabilitate. Unul dintre ele nu mai are serie curentă, merge pe lichidare, iar din cei înscriși, au venit doar 4 și niciunul nu a promovat. Mai există un liceu unde, din 7 înscriși, niciunul nu a promovat. În timp ambele licee vor avea aceeași soartă”, a menționat șefa Inspectoratului Școlar Județean Gorj, Dana Constantinescu.

Primul pe listă este cel de la Turburea, unde de ani de zile nimeni nu reușește să treacă de examenul de Bacalaureat.

„Au fost unii care s-au apropiat de media care le permitea promovarea, dar nu au reușit să și promoveze. S-a ajuns aici întrucât eu cred că sistemul este vinovat. De ani de zile, li se permite elevilor să intre la licee cu o medie foarte mică și cred că e o eroare a sistemului. Sunt admiși cu medii de 2 și 3 și nu au cum apoi să recupereze materie pentru a ajunge la 6 ca să ia bacalaureatul. Mulți nici nu s-au prezentat la examene, iar unii s-au retras chiar după primul examen.

Avem cazuri în care au primit oferte de pe piața muncii și ei s-au dus la muncă. Nu au mai venit la examen și bacul a rămas pe locul doi”, a explicat Liviu Zgaibă, directorul liceului tehnologic din Turburea, pentru Gorjeanul.ro.

Școala va rămâne de acum încolo pe profesională, unde elevii vor învăța să devină mecanici sau ospătari.

Al doilea liceu vizat din Gorj se află în comuna Stoina.

ILUSTRAȚIE: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole similare

Rezultatele la Bacalaureat 2025: Rata de promovare scade față de anul trecut

Rezultatele examenului de Bacalaureat 2025 au fost afișate vineri, 20 iunie, pe platforma oficială b...

[BREAKFAST] Cel mai tânăr candidat din istoria Bacalaureatului francez: doar 8 ani!

Sistemul de învățământ din Franța a înregistrat un nou record absolut: un copil de doar 8 ani s-a în...

Astăzi începe sesiunea de toamnă a bacalaureatului

Săptămâna aceasta au loc probele scrise pentru sesiunea de toamnă a bacalaureatului. Examenele încep...