Vești bune pentru cei ce abia așteaptă reluarea festivalurilor. Haddaway, cunoscut pentru hit-ul din anii 80 „What is love”, a confirmat prezența la Forever Hit, pe 18 septembrie la Arena Națională din București, alături de alte 20 de nume de top.
Haddaway, pe numele său complet Nestor Alexander Haddaway, este oficial Brand Ambassador pentru primul mare festival din România ce a fost deja confirmat, un festival maraton pe scena căruia vor urca într-o singură zi cele mai mari nume ale anilor ’80 și ’90.
Haddaway a urcat și pe scena Diskoteka Festival, în urmă cu doi ani la Timișoara. Evenimentul a strâns atunci peste 100.000 de persoane în cele trei zile de distracție. Anul acesta organizatorii au decis să facă un festival de o zi, pe Arena Națională din București în luna septembrie, acolo unde se vor reuni peste 20 de nume mari ale anilor ’80 și ’90. Așa a luat naștere „Forever Hit”, cea mai mare discoteca în aer liber din Europa.
“Indiferent de condițiile restrictive, după discuții cu autoritățile, ne-am luat toate măsurile organizatorice ca acest eveniment Forever Hit să aibă loc în acest an. Și asta într-un an în care toate festivalurile mari au fost amânate pentru 2022! Pur și simplu vom pecetlui revenirea la normalitate. Ușor ușor, oamenii în România, vor reînvăța starea de normalitate după un an de restricții. O singură zi de festival internațional foarte bine organizată și condusă după toate regulile sanitare pentru un eveniment de mari dimensiuni, va aduce o stare de bine și de încredere în viitor.”, au transmis organizatorii.
Ce zice Haddaway. Artistul adoră să vină în România
Când a fost în România în 2019, artistul a dat o fugă în Vama Veche, acolo unde s-a distrat alături de turiști. A susținut chiar și un recital ad hoc, fără ca oamenii să știe inițial cine le cântă.
„Am mai fost în România, la Cluj-Napoca și la București, am cântat, mi-a plăcut, însă la mare am ajuns mânat de un party, alături de mulți prieteni de-ai mei, ce au descoperit întâmplător locul și întreaga vară locuiesc în «Vama».
M-am simțit minunat în zilele petrecute acolo, eu însumi m-am născut la malul mării, în Caraibe (Trinidad Tobago-n.r.). Mii de oameni se distrează frumos la voi în țară, toți sunt prietenoși”, declara artistul în urmă cu doi ani.
Acum, acesta așteaptă cu nerăbdare întoarcerea în România și promite să facă show. „Sunt mândru să vă anunț ca sunt Brand Ambassador pentru super evenimentul „Forever Hit Romania 2021”, a transmis Haddaway.
Îl puteți vedea pe scena „Forever Hit”, pe 18 septembrie la Arena Națională din București.