În Statele Unite, Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul său penal care s-a judecat la New York. Este primul fost preşedinte găsit vinovat de un tribunal penal. Donald Trump a fost găsit vinovat pentru că a făcut plăți ascunse către o vedetă de filme pentru adulți în timpul campaniei prezidenţiale din 2016. Judecătorul a stabilit că sentinţa va fi anunţată pe 11 iulie, scrie europafm.ro.
După două zile de deliberări, cei 12 juraţi l-au declarat în unanimitate pe Donald Trump vinovat de toate cele 34 de infracţiuni de falsificare de documente contabile, menite să ascundă o plată de 130.000 de dolari către actriţa de filme pentru adulți Stormy Daniels pentru a evita un scandal sexual la sfârşitul campaniei sale prezidenţiale din 2016.
Acest verdict, fără precedent şi cu consecinţe politice imprevizibile, nu îl va împiedica pe miliardarul republican să fie candidat la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, împotriva democratului Joe Biden, chiar şi în cazul unei condamnări la închisoare.
ȘTIREA INTEGRALĂ PE EUROPAFM.RO.
Sursa foto: Shutterstock