Dilema ”Foot” la lecția de engleză

CoolNews, Viral
share

Poate ai aflat deja de pe europafm.ro sau de pe Facebook cum o profesoară de limba engleză a ajuns în centrul unui scandal la școala unde predă pentru că s-a gândit că este util ca la o lecție despre corpul omenesc să le spună elevilor că aceștia au și ”foot”.

Totul a pornit de la cuvântul ”foot”.

Pentru că în limba engleză ”oo” se pronunță ”u”, părintele unui copil a considerat că profesoara îi învață cuvinte obsecene pe elevii din ciclul primar.

Oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj susţin că instituţia nu a fost sesizată oficial în cazul profesoarei care a predat la lecția de engleză despre ”Human Body” și cuvântul ”foot”.

Totuși, reprezentanții Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj transmit că a existat un apel telefonic pe această temă, luna aceasta, însă instituția nu a primit suficiente date pentru a porni o anchetă în cazul folosirii cuvântului ”foot” într-o lecție de limba engleză.

„Există doar o sesizare telefonică, nu există nimic înregistrat. Se fac în acest moment verificări. Nu cred că este o chestiune serioasă, după părerea mea. Dacă e vorba de o chestiune lingvistică doar, bineînțeles că nu se pune problema organizării unei comisii de cercetare. Reclamații de genul acesta avem foarte des”, a declarat Valentin Cuibus, șeful ISJ Cluj, pentru Monitorul de Cluj.

„La începutul lunii ianuarie, s-a primit un telefon la Inspectorat, o persoană care nu şi-a spus numele a descris situaţia fără a preciza şcoala unde s-ar fi întâmplat un asemenea incident. A rămas să trimită o sesizare scrisă cu toate detaliile, sesizare care nu a mai ajuns la noi”, spune și Amalia Gurzău, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Şcolar.

Articole similare

Cazul Kylian Mbappé: Ancheta de agresiune sexuală din Suedia a fost închisă din lipsă de probe

Parchetul suedez a clasat cazul privind acuzațiile de agresiune sexuală împotriva celebrului fotbali...

[BREAKFAST] Campioana cititului rapid: o profesoară din Brașov impresionează lumea

Teodora Voinescu, profesoară de limba română la Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil” di...

Incident grav la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” din Arad: O profesoroară rănită după ce o buc...

Vineri, la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” din Arad, o profesoară în vârstă de 51 de ani a fos...