Legănarea puternică pe care probabil ai simțit-o duminică dimineață a fost un cutremur de 5,8 grade pe scara Richter, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului.
La puțin timp după ce toată lumea s-a liniștit, pe Facebook a început să circule o postare în care cutremurul ar fi fost prezis încă din 15 august 2018.
„Ca și opinie personală un cutremur cu magnitudinea peste 5.2 richter este posibil să apară în jurul datei de 27-28 octombrie 2018, bineînțeles mai este mult timp până atunci și abia înaintea intervalului vom știi ce procentaj este, dar este bine ca lumea să fie pregătită tot timpul inclusiv cei de la situații de urgențe în jurul datei de 28 octombrie și să comunice cu instituțiile de cercetare ale statului în caz că apar semnale că ar fi posibil acest lucru.
Publicat astăzi, 15 august 2018”.
Așa sună mesajul de pe pagina Seismic Center – Predicție și alertă cutremur. Postarea pare să nu fi fost antedatată deoarece are și comentarii din data de 15 august, când ar fi fost publicată.
Deținătorii ei au ales însă altă tactică pentru a induce internauții în eroare. Aceștia pun regulat postări cu diferite zile în care s-ar produce un cutremur, strâng comentarii și apoi dau unpublish postării.
Apoi, în caz că se întâmplă, publică postarea cu tot cu comentarii pentru ca totul să pară real.
Postarea a stârnit comentarii diverse, de la felicitări pentru predicție la glume despre predicții legate de câștigurile la 6/49.