Custom Reșița 2019 aduce cele mai tari trupe noi și consacrate din rockul românesc și internațional

Muzică
share

Între 5 și 7 iulie, la Reșița, dăm din plete! Dacă nu ai…ai timp să le crești până atunci!

În ultimii ani, rock-ul românesc s-a dezvoltat masiv și a creat un mediu creativ propice pentru apariția multor trupe noi de calitate. Abia așteptăm să vedem toate aceste trupe la un loc pe scena din Poiana Golului,  la festivalul Custom Reșița 2019!

La Custom Reșița vor urca pe scenă atât trupe proaspăt înființate, cât și trupe consacrate ce și-au câștigat deja locul în rock-ul și pop-rock-ul autohton. Astfel, în lineup-ul festivalului se adaugă Dimitri’s Bats, Melting Dice, Adam’s Nest, Rockabella, Baby Elvis, Camera 101, dar și byron, trupa Celelalte Cuvinte și Gândul Mâței.

Dimitri’s Bats, cei cinci băieți din București, cântă muzică alternativă, dar cu puternice influențe din rock, hip-hop și muzică electronică.

Melting Dice s-a înființat în Timișoara în 2014, iar în 2015 și 2016 au urmat multe festivaluri și concerte, pe când 2017 a însemnat pentru cei 4 membri lansarea primului album: “Cord Cablu Creier”.

Adam’s Nest vin la Custom Reșița tocmai din Iași, locul în care trupa s-a format în 2017, îmbinând mai multe stiluri muzicale și subgenuri, de la alternativ, la indie și shoegaze.

Rockabella ajunge la Custom Reșița din București și aduce pe scenă piesele ce îmbină influențe art rock, alternativ și progressive.

Baby Elvis există din primăvara anului 2015, înființată într-un garaj din Oradea. Trupa și-a găsit rapid soundul specific: garage rock cu influențe indie, synthpop și psyche rock.

The Road Band, trupa din Reșița care se află pe piața muzicală încă din 2000, vine la festival cu o mare surpriză. Pe scenă, alături de trupă, va urca și Dean Bowman, solistul american care a cântat pe mai mult de 32 de albume, de la stiluri muzicale de funk, blues, jazz, rock classic, pop, soul până la  gospel.

Camera 101 a fost înființată în 1996, sub o altă denumire. Membrii fondatori, Adrian Simion și Costache Nechita, au strâns în jurul lor alți artiști iubitori de muzică rock, care vor urca pe scena Custom Reșița în luna iulie.

byron cântă din 2006, a lansat șase albume și trei dvd-uri live,  iar unul dintre concertele trupei a fost filmat la 100 metri adâncime, în Salina Turda. Cel mai nou album al lor, “Eternal Return”, a fost înregistrat în High Resolution la Dublin.

Celelalte Cuvinte, trupa din Oradea înființată încă din 1981, urcă în Poiana Golului să aducă pe scenă piese de heavy metal, doom metal și rock alternativ.

Gândul Mâței s-a lansat în 1996, are patru albume la activ (“Cu gândul la Ea”, “Ghem în Ghem”, “În Profil” și “Generația în Blugi”), iar la Custom Reșița sosesc tocmai din Republica Moldova.

Cele zece trupe românești se alătură artiștilor deja anunțați la Custom Reșița 2019 – The Rasmus, UDO, Doro, Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra, Uriah Heep, Massive Wagons, Alternosfera, Alex Calancea & Lupii – pentru un line-up care promite cea mai bună muzică.

Festivalul Custom Reșița 2019

Festivalul e o reacție directă a celor care înțeleg că moștenirea industrială poate fi combinată cu speranța pentru un viitor frumos – o reconversie de la industrie la artă printr-un festival construit în jurul celui mai complet și complex gen muzical care există: rock-ul.

De la rock-ul clasic pe care tinerii anilor `80 îl ascultau în grupuri de prieteni, ascunși în apartamentele comuniste, până la rock-ul progresiv al zilei de azi, care reprezintă exprimarea unei libertăți câștigate cu greu, trecând prin alternativ sau surf rock – toate vor fi la Poiana Golului, între 5 și 7 iulie.

Organizat de Primăria Municipiului Reșița în parteneriat cu GNB Agency, Custom Reșița a avut o ediție pilot anul trecut, însă pentru ediția 2019 urmează să fie și mai intensă, cu numeroase surprize anunțate în fiecare zi.

Articole similare

Cum să te pregătești pentru un festival: Ghidul complet

Participarea la un festival este o experiență captivantă, plină de muzică, distracție și socializare...

Mihail va cânta la Glastonbury, unul dintre cele mai mari festivaluri din întreaga lume

Mihail, artistul cunoscut pentru hituri precum „Mă ucidea ea”, „Who You Are” sau „Dorul mă ia”, a fo...

Cum să te bucuri la maxim de un concert: Sfaturi pentru o experiență de neuitat

Participarea la un concert este o experiență unică, plină de energie și emoție. Pentru a te bucura l...