Credeai că doar Donald Trump poate să facă în așa fel încât acțiunile să scadă în urma unei declarații? Ei bine, nu!
A fost o săptămână grea pentru aplicația Snapchat, care oricum se află de aproape un an într-o situație dificilă. Update-ul aplicației de săptămâna asta nu a fost primit cu aprecieri pozitive, iar azi aplicația a mai primit o lovitură: acțiunile la bursă au scăzut în urma unui tweet postat de Kylie Jenner, în care vedeta spune că a cam renunțat la contul de Snapchat.
sooo does anyone else not open Snapchat anymore? Or is it just me… ugh this is so sad.
— Kylie Jenner (@KylieJenner) February 21, 2018
„Mai e cineva care nu-și mai deschide Snapchat-ul? Sau sunt doar eu? …off, e atât de trist” – a scris vedeta pe Twitter.
Imediat după acest tweet, acțiunile Snapchat au început să scadă. Doar în câteva ore scăderea a depășit 6%.
Deși unele voci susțin că e doar o coincidență, acest lucru nu se prea susține. Kylie Jenner are peste 24 de milioane de urmăritori pe Twitter și este și unul dintre cei mai populari utilizatori ai aplicației Snapchat. Vedeta a revenit cu un alt tweet în care a scris că încă iubește aplicația Snapchat, însă tweet-ul nu a reușit să recupereze pierderile companiei.