CNN include un loc din România într-un top 21 al celor mai subapreciate locuri din Europa

CoolNews, NEWS
share

Nu de multe ori ne bucurăm să auzim că ajungem prin topurile străine, dar de această dată chiar ar trebui să fim fericiți. 

CNN a realizat un top al celor mai subapreciate locuri din Europa, menționând 21 de locații unice din continentul din care și România face parte.

Grecia se află de două ori în listă cu Zagori și Patmos, iar Lituania, Polonia și Kosovo, sunt și ele pe listă.

 

România ocupă și ea o poziție în listă și este reprezentată de munții Apuseni.

„Făcând parte din lanțul Carpaților de Vest din Transilvania, Munții Apuseni sunt una dintre cele mai nealterate sălbăticii ale Europei. Adăpostește o populație mare de urși bruni europeni, precum și de lupi și deși pădurile și munții te fac să te simți departe de drumurile bătute, sunt la o scurtă călătorie cu mașina de orașul Cluj.

Vizitatorii aventuroși își pot încerca mâna pe numeroasele via ferrata, trasee permanente de alpinism care oferă priveliști uimitoare ale acestui colț special al continentului.”, au scris jurnaliștii despre Munții Apuseni.

Munții Apuseni sunt un lanț muntos din Transilvania, parte a Carpaților Occidentali. Cel mai înalt vârf este Vârful Bihor, din munții Bihor cu o altitudine de 1849 de metri. Sunt delimitați la nord de Râul Barcău, la sud de Râul Mureș, la vest de Dealurile și Câmpia de Vest, iar la est de Depresiunea Colinară a Transilvaniei. În Munții Apuseni se află peste 400 de peșteri.

 

sursa foto: Shutterstock

Articole similare

Studiu: Topul celor mai atractive orase din Romania. Pe ce loc se află capitala

Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV) a lansat recent Indexul de Atractivitate Urbană, un studiu c...

TOP 5 piese celebre care fac 10 ani în 2024

Anul 2024 marchează o aniversare importantă pentru câteva dintre cele mai iubite și influente piese ...

Cele mai delicioase ceaiuri din lume: Un ghid pentru iubitorii de infuzii aromate

Ceaiul este una dintre cele mai populare băuturi din lume, apreciată pentru varietatea sa de arome ș...