Britanicii și-au desemnat noaptea trecută cei mai buni artiști din industria muzicală.
Unul dintre marii câștigători este Dua Lipa, care de curând a depășit un miliard de vizualizări pe YouTube cu hitul ”New Rules”!
Artista a primit aseară două trofee: pentru cea mai bună artistă britanică a anului și pentru cel mai bun debut.
Considerată o adevărată revelaţie, Dua Lipa și-a lansat primul album de studio anul trecut, iar pe el a înregistrat hituri super Hot, precum ”Be the One”, ”Blow Your Mind (Mwah)”, ”Hotter than Hell” sau ”New Rules”.
Competiţia masculină a fost câştigată de rapperul Stormzy, care a mai obţinut şi trofeul pentru albumul britanic al anului, cu ”Gangs Signs & Prayer”.
Rag’n’Bone Man a plecat acasă cu trofeul pentru cel mai bun single, pentru hitul ”Human”!
Roșcovanul Ed Sheeran a primit o statuetă pentru succesul său internaţional, Harry Styles s-a impus la categoria cel mai bun videoclip britanic cu ”Sign of the Times”, iar cea mai bună trupă britanică a fost desemnată Gorillaz.
Lorde şi Kendrick Lamar au fost desemnați cei mai buni artiști internaționali, iar trupa rock americană Foo Fighters a primit premiul pentru cel mai bun grup internaţional.