“Christmas with you”, colindul lansat de Søren Jensen, Ambasadorul Regatului Danemarcei în România – VIDEO

Muzică
share

Domnul Søren Jensen, Ambasadorul Regatului Danemarcei în România, este un diplomat care surprinde pentru al doilea an consecutiv în România, alegînd să re-lanseze azi piesa scrisă și interepretată de el alături de colegii de la ambasadă, una care are un scop umanităr – să strângă fonduri pentru MagicHome și MagiCamp.

Dacă anul trecut, prima versiune “Christmas with you” a adus aproximativ 33.000 de euro, acum ambițiile sunt și mai mari iar colindul beneficiază și de un cor de copii care completează perfect vocea Excelenței Sale dl. Søren Jensen, Ambasadorul Regatului Danemarcei în România.

Cum poți ajuta? Cel mai simplu, cu un SMS cu textul MAGIC la 8864 pentru 4 euro donați/lună!

Asociația MagiCAMP este una dintre cele emoționante inițiative românești din ultimii ani.

Melania Medeleanu a creat împreună cu Vlad Voiculescu, fostul ministru al sănătății, MagiCAMP. Au început taberele cu o mână de copii și pe măsură ce au trecut anii au descoperit noi nevoi ale familiilor. Una dintre ele – un loc unde să poată stă părinții ai căror copii vin la tratament în București.

După primirea diagnosticului, viața familiei se schimbă brusc, din oameni care aveau un program zilnic, normal, ca fiecare dintre noi, ajung să fie nevoiți să doarmă pe bănci, în curtea spitalului sau într-o gară. Și asta din cauză că în spital poate sta doar un părinte cu copilul, de obicei mama, iar majoritatea celor loviți de necaz nu au bani să închirieze ceva în București. Așa a apărut MagiHome, care acum înseamnă un apartament cu patru camere, lângă spitalul Fundeni, unde sunt primiți părinții, bunicii dar și copiii bolnavi de cancer, cei care nu trebuie neapărat să stea zilnic în spital. De asemenea, încă două apartamente similare sunt la Cluj și la Viena.

Articole similare

Lista organizațiilor unde se pot face donații în bani pentru refugiații Ucrainieni

Sunt tot mai multe modalități prin care poți dona pentru refugiații din Ucraina. Dacă vrei să ajuți,...

Sergiu Ciobotariu, tânărul care s-a dus călare la maternitate ca să își vadă soția și copilul nou-nă...

După ce s-a aflat că Sergiu a vândut casa cumpărată de Cătălin Moroșanu din donațiile oamenilor, spo...

În doar o săptămână, românii au donat pentru achiziționarea a două ambulanțe pentru Spitalul Grigore...

Cel mai mare spital pentru copii din România, va primi două ambulanțe pentru uzul pediatric, pentru ...