Christian Eriksen a transmis urmăritorilor săi de pe Instagram, marți, un mesaj în care spune să ce simte bine și a adăugat o fotografie de pe patul de spital.
„Bună tuturor. Vă mulțumesc pentru mesajele și încurajările minunate de pe tot globul. Înseamnă extrem de mult pentru mine și familia mea. Sunt bine, în circumstanțele date. Încă trebuie să trec câteva examene medicale la spital, dar mă simt bine.
Îmi voi încuraja coechipierii în următoarele meciuri. Jucați pentru toată Danemarca!”, a transmis Christian Eriksen pe Instagram însoțind mesajul cu o poză cu el de pe patul de spital.
Christian Eriksen s-a prăbușit, duminică, pe gazon la meciul Danemarca – Finlanda de la Euro 2020. Simon Kjaer a avut, conform specialiștilor, un rol cheie în salvarea colegului său, fiind apoi apreciat pe rețelele sociale pentru implicarea sa.
FOTO: Captură Instagram @chriseriksen8