Spitalul modular pentru pacienţi cu coronavirus construit exclusiv din donaţii de Asociaţia Dăruiește Viaţă în curtea Spitalului Elias din Bucureşti este finalizat. Instituţia medicală a fost ridicată în două luni şi dispune de paturi unde pot fi tratate persoanele care au nevoie de terapie intensivă, pacienţi cu boli infecţioase sau mari arşi.
„Spitalul Modular 1 Elias este dovada că se pot ridica spitale cu circuite medicale, cu instalații de tratare a aerului, cu gaze medicale pentru fiecare pat etc. Este un spital ridicat în aproximativ două luni, cu 38 de paturi unde se pot trata pacienți care au nevoie de terapie intensivă, pacienți cu boli infecțioase sau, după adaptări ulterioare, mari arși.”, precizează Dăruiește Viață
Construcţia spitalului modular a costat peste două milioane de euro, iar spitalul este cel mai modern de acest gen din România. Peste 250.000 de persoane au donat prin SMS pentru construcţia acestuia, zeci de companii sponsorizând proiectul.