Cel mai mare eveniment de chitară din România

CoolNews
share

Gașcă Chitară Grozăvești (GCG) din București organizează cel mai mare eveniment de chitară din România în trei orașe. Flori de mai se desfășoară în București, pe data de 15 mai 2019 în Complexul studențesc Grozăvești, pentru a treia ediție la rând, unde sunt așteptați peste 1000 de studenți, absolvenți, tineri și nu numai, care vor cânta la chitară și vor fredona la unison piese cunoscute de toată lumea (folk, rock, patriotice etc).

Pentru prima dată, Flori de mai se extinde și în Iași, pe 7 mai 2019, în club Underground și în Cluj Napoca, pe 12 mai 2019, în club After Eight).

Organizatorii își propun să realizeze cel mai mare eveniment de acest tip din România, la care oamenii să se adune în jurul chitarelor, încurajând, totodată învățatul și cântatul la acest instrument cu coarde .  

Concept:

Conceptul GCG este simplu și unic în România. Se strâng peste 30 de chitariști și câteva sute de oameni si cântă la unison melodii la chitara cunoscute de toata lumea. Înainte de cântare, postăm pe pagina evenimentului setlistul orientativ cu piesele pe care o să le cântăm, astfel încât lumea să poată exersa și acasă. Scopul nostru este de a demonstra tuturor că muzica și chitara ne unesc indiferent de activitatea noastră zilnică. Chitara leagă prietenii și creionează destine.

 Evenimente GCG

  1. Primul eveniment marca GCG a fost de 1 mai 2017, în Vama Veche, când am reușit să strângem peste 300 de persoane în jurul nostru și am cântat până dimineață muzică rock și folk.
  2. Flori de mai I, 17 mai 2017, a strâns peste 300 de persoane. Am ajuns la știri, deja lumea aflase de noi. Comunitatea de chitariști a început să se mărească.
  3. Pe plajă-n Vamă la 5, după denumirea piesei celor de la Vița de Vie. Inclusiv Adrian Despot ne-a promovat și a fost plăcut surprins de inițiativa noastră.
  4. Sibiu Guitar Meeting, unde ne-am integrat cu ușurință în comunitatea oamenilor pasionați de chitară.
  5. Sfârșitul lunii septembrie a anului 2017 ne-a adus aproape de trupa Holograf, alături de care am realizat un flashmob la Teatrul Național din București.
  6. În luna ianuarie 2018, ne-am adunat în localul Filos Pub din Grozăvești, devenind neîncăpător de studenți.
  7. Flori de mai II, 16 mai 2018, a avut cel mai mare impact. Peste 700 de persoane participante. Evenimetul a avut un reach de peste 100.000 de vizualizări organice. Am fost promovați de Rock FM, Macanache, Trupa Vunk și alte persoane din domeniul muzical. Digi24 și PRO TV au fost prezente la eveniment.
  8. Uniți sub chitară, în colaborare cu Student la Poli, în Parcul Politehnicii, 30 mai 2018. Peste 500 de studenți.
  9. Vara anului 2018 a debutat cu Pe plajă-n Vamă la 5 II, peste 400 de persoane.
  10. Emoție de toamnă, 22 noiembrie 2018, în București, unde mediul studențesc a primit cu entuziasm organizarea evenimentului.
  11. Pe 29 noiembrie 2018 am fost invitați de  către OSUT Timișoara să cântăm piese cunoscute ale formaților folk și să promovăm ca un eveniment cultural acest gen muzical.
  12. Uniți sub chitară II a avut loc pe 5 decembrie 2018, în localul Quantic, din București, adunând peste 500 de persoane.
  13. 25 februarie 2019 ne-a adus pentru prima dată în capitala Ardealului, Cluj-Napoca, unde am organizat Uniți sub chitară, alături de OSUT Cluj și Student la Poli.
  14. Tabăra GCG în Bușteni a fost despre studenți din toate centrele universitare din țară care s-au adunat, au interpretat și au învățat să cânte la chitară.
  15. Peste 500 de persoane au adus spiritul din Vama Veche la #aici bar, pe 27 martie 2019.
  16. Pe 30 martie 2019, am avut onoarea de a cânta alături de Corul Madrigal Cantus Mundi, cu ocazia Orei Pământului, pentru cei 500 de copii participanți la eveniment.

,,Imaginează-ți sute de oameni cântând cu toată energia pentru câteva ore. Nu există mai bine de atât. Nu există. Vibe-ul GCG de la Flori de mai e unic în România. Asta e garantat. Ne vedem acolo! O să fie genial.” – Cristian Dascălu, vlogger și membru co-fondator Gașcă Chitară Grozăvești

Articole similare

Ellie White lansează ”Flori de mai”

Ellie White lansează primul ei single din 2021: „Flori de mai”. Cu versurile și muzica scrise de ...

Condiții mizerabile într-un cămin din București

Luni încep cursurile în universitățile din toată țara, iar zilele astea studenții își fac acomodarea...